Băile turceşti descoperite de arheologi în Piaţa Libertăţii din Timişoara, în timpul lucrărilor de reabilitare a centrului istoric al municipiului, vor fi îngropate în nisip pentru a fi conservate, urmând să existe un marcaj în pavaj şi plăcuţe informative.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că arhitecţii şi arheologii, cu acordul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, au găsit o soluţie pentru Băile turceşti, cea mai importantă descoperire făcută de arheologi în ultimii ani în centrul Timişoarei.

“Vestigiile Băilor turceşti (Baia mare a oraşului/Baia Împăratului) sunt considerate cele mai importante, Timişoara fiind primul oraş medieval din ţară care a beneficiat de servicii publice de acest fel, ca dovadă a importanţei care se acorda în perioada otomană curăţeniei trupeşti şi spirituale (baia fiind în strânsă legătură cu moscheea şi ritualul religios)”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că, iniţial, au existat două variante pentru aceste vestigii, iar cei de la Comisia Naţională de Monumente Istorice au ales prima variantă.

“Având în vedere importanţa vestigiilor arheologice descoperite şi necesitatea protejării integrale a acestora, precum şi constrângerile tehnologice şi financiare ale soluţiilor tehnice de execuţie, proiectantul a propus două variante de punere în valoare a vestigiilor: Varianta 1 – conservarea în situ, protejarea prin acoperire cu folie şi nisip şi punerea în valoare prin marcaj în pavaj, prin plăcuţe informative şi amplasarea unei machete din bronz cu reconstituirea istorică, volumetrică, a clădirii băilor turceşti; Varianta 2 – conservarea in situ prin scufundarea nivelului de călcare al pavajului, conservarea şi prezentarea liberă a unei porţiuni din vestigiile băile turceşti. Secţiunea Tehnică de Arhitectură şi Inginerie a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, întrunită în 22 iulie 2015, a aprobat varianta 1 a proiectului de punere în valoare a băilor turceşti”, se arată în comunicat.

Complexul arheologic Băile otomane din Piaţa Libertăţii are o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi şi a fost descoperit în luna decembrie 2013.

Lucrările de reabilitare a centrului istoric din Timişoara au început la sfârşitul lunii octombrie 2013 şi sunt realizate de firma Romprest, care face lucrări de arhitectură, rutiere, de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de alimentare cu energie electrică, instalaţii electrice pentru iluminatul public şi telecomunicaţii.

Finalul lucrărilor era programat pentru iulie 2015, însă termenul s-a amânat pentru sfârşitul anului. După finalizarea lucrărilor, zece străzi vor deveni pietonale. În plus, vor fi schimbate aproape în întregime Pieţele Sfântul Gheorghe, Libertăţii şi Ţarcului, excepţie făcând Piaţa Unirii, unde se vor face doar lucrări pentru înlocuirea reţelelor subterane şi a pavajului.

Totodată, proiectul prevede schimbarea mobilierului urban din zonă, iar subsolurile clădirilor istorice ar urma să fie transformate în spaţii comerciale.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 21 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de 53.005.711,38 lei, la care se adaugă TVA de 12.582.466,32 lei. Din acest total, contribuţia eligibilă a Uniunii Europene este de 42.013.145,55 lei, adică 80,35%, cea a bugetului de stat este de 9.228.774,35 lei, adica 17,65%, iar cea a Primăriei Timişoara este de 1.936.120,60 lei. TVA eligibilă este de 12.410.137,20 lei.

Comentarii

comentarii

0 comments