Sună bine combinaţia munte-plajă? Ooo, da! Aşa am petrecut noi zilele trecute prin munţii dimprejurul staţiunii Herculane. Ziua eram tot pe coclauri, iar seara, după ce vedeam locuri extraordinare, aveam ocazia de a ne relaxa; fie la ştrand, fie în apa termală de la găuroane, fie chiar în Cerna!

Am început prin a urca pe o cărare ce şerpuia pădurea de pin a munţilor Domogled. Maia, ciobănescul nostru german, era tare încântată de drumul pe care îl parcurgeam şi de fiecare dată când noi voiam să urmăm cărarea, ea se ducea pe scurtătură, pe poteca respectivă urcându-se deseori în stil rusesc, adică direct în sus! După ce urca pe scurtătură, se întorcea pe cărare la noi, ne număra, să vadă dacă suntem cu toţii şi se uita cam ciudat, neînţelegând de ce nu o urmăm. Cu o sclipire în ochi şi urechile ridicate, continuăLa Crucea Alba să ne ghideze iar după ce calea se strecoară în partea finală pe nişte brâne numite “cărarea pisicii”, ajungem la Crucea
Albă, unde aflăm că una dintre legendele locului “spune că un tânăr, pentru a-şi arată dragostea faţă de iubita lui, a hotărât să cucerească muntele Domogled, ce se înălța impunător deasupra staţiunii Băile Herculane. Vrăjit de grandoarea şi spectaculozitatea peisajelor, a păşit în gol şi a îmbrăţişat, astfel, pentru totdeauna, viaţa eternă”.

Iar de la cruce, ne continuăm drumul şi ajungem la o grotă extraordinară! Grota lui Şerban, aparent denumită după un haiduc din împrejurimi, merită cu siguranţă să fie vizitată. Formaţiunile din peşteră uimesc iar ţânţarii ce stau nemişcaţi pe calcarul alb te fac să te opreşti pentru câteva secunde şi să-i admiri, neînţelegând cum pot sta atât de liniştiţi!Grota lui SerbanContinuăm urcuşul iar în spatele nostru se întrezăreşte staţiunea termală a zonei. După încă ceva timp, ajungem pe vârful Domogledul Mare. Deşi altitudinea aici este de numai 1105 m şi unii ar putea spune că nu e deloc impresionat, urcarea şi priveliştea de aici merită tot efortul! Iar apoi… trecem printr-o pădure unde ne cuprinde un sentiment ciudat. Pe unii, linişte, pe alţii, nelinişte, iar eu le simţeam pe amândouă în acelaşi timp.

Domnul de piatraEram în siguranţă, protejată, dar simultan, mă simţeam urmărită; şi ciudăţeniile au continuat în momentul în care am ajuns în cheile Feregari, am ridicat privirea şi am dat ochi în ochi cu acest domn imens de piatră. L-am salutat, am realizat cât de mici suntem faţă de el şi am continuat să ne uimim de tot ceea ce vedeam în zonă.

Ce vă mai recomand să vizitaţi prin zonă? Satele Inelaţ şi Scărişoara, nişte locuri în care, pentru a putea ajunge, locuitorii trebuie să urce pe nişte scări de lemn, aproape verticale, proptite şi bine înfipte în stanca munţilor. Scari spre lumea de vis

După o urcare solicitantă, ajungem în Ineleţ, la şcoala din sat, instituţie unde mai învaţă doar 3 elevi şi de aici urcăm puţin mai sus, în satul Scărişoara, unde întâlnim un domn tare interesant. Gheorghe, aşa cum ne-a rugat să-i spunem, stă acolo de când se ştie! Animale are, casă are, e înconjurat de oameni dragi, atât tatăl sau cât şi vecinii şi iubeşte toate locurile pe care a avut ocazia să le cutreiere. După ce ne-a arătat masivul Vlascu, munte pe care a urcat de nenumărate ori, eu şi Pingu am avut ocazia de a urca pe Pușa, iapa caseiEu, Pinguinul, domnul Gheorghe si Pusa pe care domnul Gheorghe voia să o vândă pentru că, deşi ”trage tare bine la deal, mai am încă 2 cai şi îmi ajung!”. Cu cât o vinde? Cu 2000 de lei! Poate 19, dacă te şi simpatizează Pușa 🙂 Ne-am luat la revedere, iar el a plecat călare pe creasta munţilor, precum haiducii din poveste.

La coborâre a fost cel mai greu, când am ajuns la scările de lemn şi tata a trebuit să o coboare pe Maia în braţe, toate acestea petrecându-se în timp ce câinele se împingea puternic în peretele de stâncă şi pinguinul, prietena noastră de 8 anişori, urla cât de tare putea, întrebându-ne cât cântăreşte Maia şi dacă este grea, contribuind bineînţeles, la adrenalina situaţiei.

Oricum, tare fain a fost totul! Prietenii care ne-au însoţit, locurile prin care am umblat şi întreaga tură, în sine. Dar ceea ce nu trebuie să rataţi este rezervaţia Cheilor Corcoaiei, un loc plin de legende! Iar eu cred că legendele astea nu sunt doar poveşti pentru adormit copiii, ci există un adevăr ascuns acolo, o realitate pe care, poate, încă nu o putem percepe. Un loc în care un tânăr foarte puternic şi curajos pe nume Iovan Iorgovan, a dus o lupta crâncenă cu un balaur înfiorător cu şapte capete pentru a-şi recăpăta iubita şi pentru a-i salva pe oameni de chinurile pe care le provoca acesta.Cheile Corcoaiei
Iovan Iorgovan ar fi străpuns cu sabia muntele încercând să omoare bestia, ascunsă în strâmtoarea Cheilor. Iar în această rezervaţia se spune că ar fi avut loc ultima bătălie dintre eroul mitic Iovan Iorgovan şi balaur, aici fiind retezat ultimul cap al acestuia. Cheile, astfel, s-au format prin spintecarea acestora cu sabia lui Iovan Iorgovan pentru a ucide balaurul care s-a ascuns între ele.

Frumos, tare frumos!

Iar articolul îl închei cuFericire o vorbă frumoasă despre munţi, vorbă venită din trecut și care spune astfel: ”Munţii, deci, sunt dascăli muţi şi formează învăţăcei tăcuţi”!

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.