“Cum construim împreună educația la care visăm?” – o întrebare la care au meșterit, timp de trei zile, cei peste 130 de participanți la tabăra RestartEdu, aflată la cea de-a treia ediție, care a avut loc în perioada 4-6 septembrie 2015, la Cheia. Participanții – inovatori, elevi și studenți, profesori, părinți, ONG-uri, antreprenori sociali – au venit din toată țara pentru a se conecta, a dezbate diverse teme și pentru a descoperi cum pot colabora.

Pe principiul atelierelor deschise (open space), au fost abordate subiecte diverse: de la învățarea prin joc, la dezvoltarea abilităților non-cognitive la adolescenți, antreprenoriat social, educația părinților, crearea unei rețele de sprijin pentru profesori sau realizarea unui manifest pentru educație. Participanții au avut prilejul să afle de la tinerii prezenți despre modele alternative – precum comunitatea learnity pentru liceeni din București, care are la bază principiile educației democratice: aici, elevii aleg ce să învețe, contribuie la curriculum, își asumă responsabilitatea pentru propriul proces de învățare, colaborează și învață cu bucurie. În schimb, în școli, elevii nu au niciun cuvânt de spus în ceea ce privește alegerea materiilor opționale, iar “principiul centrării educației pe elev”, deși prevăzut de Legea educației, există doar pe hârtie, după cum a subliniat Horia Oniță, președintele Consiliului Național al Elevilor. Aceste obstacole nu sunt însă de natură să-i descurajeze pe participanți, majoritatea deja implicați în diverse proiecte prin care contribuie la educație. Dimpotrivă, ei au plecat din tabără inspirați, cu idei și prieteni noi, dar și cu planuri concrete de acțiune.

 “Mă bucur că am reușit să creăm un spațiu care încurajează învățarea și unde putem crește și avansa fiecare pe drumul său și, împreună, ca ecosistem care determină evoluția educației în România. Am văzut, în timpul taberei, că sunt organizații care intervin în sistem, în școli, iar altele acționează în afara sistemului tradițional și creează alternative. La Restart, conștientizăm faptul că toate aceste initiative sunt necesare a învăța unii de la ceilalți și pentru a progresa. Nu există o rețetă, un singur răspuns corect și, mai ales, nu este vorba despre faptul că unii sau ceilalți au dreptate”, a explicat Ana Răducanu, inițiatoarea comunității Restart în Educație (www.restartedu.ro).

Dezvoltarea comunității RestartEdu a fost subiectul unuia dintre ateliere, numeroși participanți dorind organizarea de întâlniri ale celor interesați de educație în țară. Până atunci, următoarea întâlnire a comunității va avea loc la neConferința Restart, în a doua parte a lunii noiembrie 2015.

“Restart Edu este un fenomen unic în România și spun acest lucru din perspectiva experienței cu care vin din cercetare. Restart se bazează pe principiile unei comunități de practici – un spațiu deschis pentru oameni care au aceleași interese și se adună să învețe. Am avut ocazia să vorbesc foarte profund despre educație cu mulți dintre participanți pe parcursul acestui weekend”, a afirmat Magda Balica, cercetător și reprezentant al Institutului de Științe ale Educației.

“Comunitatea RestartEdu devine mai mare și mai acoperitoare din punct de vedere geografic. În plus, aduce împreună oamenii care contează – profesori, elevi, părinți -, prezenți în număr semnificativ. Însă știm că e nevoie să depășim cadrul școlii în care <<predăm>> sau în care învață copilul nostru. Educația este despre spațiul în care vrem să învățăm cu toții și, mai ales, vrem să avem o viață bună. Sper să aflăm curând despre schimbările pe care fiecare dintre noi a reușit să le facă, schimbări care să ne inspire și să ne forță pentru a împlini împreună o viziune curajoasă despre învățare în România. Noi, Coaliția pentru Educație, vom continua să susținem construirea unui spațiu care coagulează energii și resurse ce pot contribui la construirea acestei viziuni”, a adăugat Daniela Vișoianu, președinta Coaliției pentru Educație.

Restart Edu Camp 2015 s-a desfășurat ca activitate inclusă în proiectul de formare și dezvoltare a Coaliției pentru Educație, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul este susținut de către Asociaţia C4C – Communication for Community, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, si Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație.

Comentarii

comentarii

0 comments