Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) primește și câte 100 de reclamații pe zi din partea consumatorilor împotriva băncilor, a declarat, luni, președintele instituției, Marius Dunca, potrivit căruia băncile ar trebui să vină cu soluții concrete pentru a reduce povara debitorilor care au probleme la rambursarea creditelor.

“Scopul nostru, ca instituție, nu este să vă amendăm ci să găsim soluții amiabile. Avem șansa și cu Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor. Am și câte 100 de reclamații pe zi în ceea ce vă privește (împotriva băncilor — n.r.). Sunt o comunitate foarte mare (clienții nemulțumiți — n.r.), vorbesc foarte mult pe rețelele de socializare, discută, au avocați, au și argumente concrete. Uitați-vă câte procese are numai ANPC”, a subliniat Dunca, în cadrul unei conferințe de specialitate.

În opinia sa, băncile trebuie să recâștige încrederea consumatorilor, iar acest lucru nu se poate obține decât “cu respect față de consumatori”, prin deschiderea față de aceștia, prin contracte clare, transparente și pe înțelesul clientului.

“Într-o economie de piață sănătoasă, ar trebui să venim cu produse sigure, care să satisfacă în același timp nevoile consumatorilor, să vă gândiți și dumneavoastră (băncile-n.r.) la un câștig, dar nu la câștiguri uriașe. Contractele cu clienții ar trebui să fie mai corecte, mai transparente, fără capcane, mai ușor de înțeles de către consumatori și poate așa vom reuși să le recâștigăm încrederea”, a mai spus Marius Dunca.

Potrivit acestuia,în viitorul apropiat, băncile trebuie să vină cu soluții pentru a mai diminua din povara românilor. “Legislația este perfectibilă, dar niciodată nu va satisface ambele părți, nici pe consumatori, nici pe reprezentanții băncilor. Dar nu trebuie prin legislație să impunem reguli stricte. Trebuie să luați în calcul și partea umană”, a adăugat președintele ANPC.

Reprezentantul ANPC a menționat faptul că instituția pe care o reprezintă este dispusă să discute cu băncile toate soluțiile posibile, implementarea Directivei 17, soluționarea alternativă a litigiilor etc., cu condiția să fie soluții optime pentru toate părțile implicate. “Discutăm până găsim soluții optime, dar nu vreau să aud de câștiguri uriașe pentru bancheri pe spatele românilor”, a subliniat Dunca.

Șeful ANPC susține că trebuie să se implice, alături de instituțiile statului, în educația financiară, astfel încât noțiunile financiare de bază să fie învățate încă din liceu.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.