În ziua de 25 septembrie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat la Salle d’Or din incinta Deva Mall o triplă lansare de carte. Publicista și poeta Camelia Ardelean a venit în fața iubitorilor de poezie cu volumele de versuri: În oglinda sufletului meu, cu 90 de poeme dedicate mamei; volumul Pasiune care cuprinde 50 de poeme de dragoste și volumul Ingenuitate, cu 71 de poeme pe care autoarea le dedică nepoților săi, aflați în pragul adolescenței, dar și tuturor celor care și-au păstrat sufletul tânăr, indiferent de vârstă. Toate cele trei volume au apărut la Editura Inspirescu din Satu Mare.

Camelia Ardelean a fost redactor-șef la Editura Vultur ZM, din Deva (1997-2004); colaboratoare la Revista naturiștilor, cu eseuri din domeniu, în aceeași perioadă; reporter la ziarul Lumina, devenit Acțiunea HD (1999-2000) și reporter la ziarul Hunedoreanul (2000). În anul 2004 se stabilește în străinătate. În anul 2014 se repatriază și debutează în poezie cu volumul Lacrimi de suflet, apărut la Editura EMMA din Orăștie

A mai publicat volumele: Cartea terapeuților, Editura Vultur ZM, Deva, 2002; Cursuri practice naturiste, Editura Vultur ZM, Deva, 2004. A colaborat cu poezii la antologiile Călătorie în regatul cuvintelor, Editura Dandes Press, Drobeta Turnu-Severin, 2014; Nostalgii de toamnă, Editura Dandes Press, Drobeta Turnu-Severin, 2014 și Magia sărbătorilor de iarnă, Editura Editgraph, Buzău, 2015.

A colaborat la revistele: Confluențe Literare, Confluențe Lirice (devenită, ulterior, Dialoguri Culturale), Însemne Culturale, Negru pe Alb, Grai Românesc, Arhiva Literară, Taifas Literar – reviste internaționale de creație literară și cultural-artistică în format electronic.

De asemenea a mai publicat în: ziarul Observatorul, Canada; revista Lumină Lină, SUA; ziarul Palia Expres, Orăștie; revista Constelații Diamantine – revistă de cultură universală în format electronic; Amprentele Sufletului – revistă de cultură și artă, apărută la Editura Editgraph, Buzău; Gând Românesc, Alba Iulia; Dăruiri Literare, Editura EMMA, Orăștie.

Camelia Ardelean nu este un nume necunoscut în peisajul nostru literar. După un periplu rodnic prin presa hunedoreană, ca redactor și reporter la unele publicații bine cunoscute, a revenit la marea și adevărata ei dragoste. Aceste trei volume se constituie în tot atâtea declarații de iubire adresate unor ființe dragi, apropiate sufletului poetei. Așa cum atât de sugestiv remarca poetul Eugen Evu, „pentru Camelia Ardelean, arta este un catharsis şi numai prin artă ea poate preface suferinţa şi durerea în apă cristalină, din care să ia învăţătură și semenii săi. Într-o existență restrictivă, poeta evadează, prin intermediul poeziei, în lumea sa interioară, de reflecții personale, care o eliberează și o înalţă, rupând orice limite și bariere. Pătrunse de nerv moralist autentic, poemele emană un sarcasm bine țintit, având ca subiect viața însăși, cu suișurile și coborâșurile ei pline de neprevăzut, zugrăvind, în marea lor majoritate, un destin incert, ‹‹ascuns în ceaţă›› o destinație spre care ne îndreptăm cu toții, chiar dacă drumul ales de fiecare diferă”.

Sigur că nu mai e nimic de adăugat la astfel de cuvinte care sintetizează creația poetică a unei autoare care trăiește prin poezie, pentru poezie și tot ce atinge devine poezie. Camelia Ardelean este o maestră a cuvântului, a cuvântului încărcat de sensuri, cizelat și bine strunit. Stăpână pe mijloacele poetice, știe să transmită cu ajutorul lor trăiri adevărate care merg direct la sufletul cititorului. Sensibilă și delicată, poeta pătrunde în cele mai tainice fibre ale sentimentelor, comunicându-ne parcă în șoaptă tot ceea ce reprezintă pentru ea poezia, în mod deosebit poezia de dragoste. Pline de romantism, de o nostalgie optimistă și încrezătoare, versurile Cameliei Ardelean ne transmit o stare de bine, foarte apropiată de starea de adevărată fericire. Acest lucru îl poate face numai un poet adevărat, iar cele trei volume lansate stau mărturie în acest sens.

    „În oglinda sufletului meu”, un nou volum de versuri, pe care poeta Camelia Ardelean îl dedică mamei sale, conține circa 90 de poeme și se deschide „sub auspicii elegiace bacoviene”, după cum afirmă poetul Eugen Evu: „Plouă peste lume cu adânci suspine,/ Iar speranța nouă tinde spre ocult…”. Elaborate pe un ton meditativ, versurile reflectă melancolia și trăirile unui suflet hipersensibil, pe care întâlnirea cu viața adevărată, dură, l-a marcat profund. „Cartea este un recital cuceritor al autodefinirii ars-poesis. Stările sufleteşti devin oximoronice, ironice, sarcastice, diatribice, pamfletice”, fiind într-o continuă transformare.

Versul clasic, preferat de poetă, de o muzicalitate deosebită, transmite cel mai bine singurătatea acesteia și despărțirea de gândirea lumii obișnuite.

Singura salvare din bezna sufocându-ne existența rămâne dragostea, de care poeta se agață cu speranța unui luptător, ce nu vrea să cedeze, nici măcar în fața absolutului:

Doar dragostea ne umple de candori,

Când nu e înecată în rășină.

Fiind „Statui de visători, sculptate-n lut,

Iubirea ne insuflă zilnic viață”, pavându-ne, dacă avem noroc, cărarea prin hățișurile sorții. Unele poeme exprimă, totodată, tristețea pentru „rolul” de poet, aflat, în zilele noastre, în continuă decădere:

Atât de singuri și atât de triști

Nu am mai fost de mult pe astă lume.

În roluri de poeți avangardiști,

Primim în dar elogii doar postume.

Volumul, deși elegiac în cea mai mare parte, se încheie într-o manieră optimistă, cu un superb elogiu artei poeziei:

În tine mi-am găsit refugiul,

Mă-nalți când, lent, mă prăbușesc…, aceasta reprezentând, alături de iubire, un sprijin de neegalat în lupta cu vicisitudinile vieții:

Și-n ceasul care o să vie,

Tu-mi vei fi leagăn, cer sau scut,

Lumină blândă – poezie,

Ești zborul meu spre absolut!.

Cartea „Pasiune” cuprinde în jur de 50 de poeme de dragoste, în care „versurile şi metaforele zvâcnesc ca nişte înălţimi fragede, ca nişte şoapte sau ca albul unui ghiocel deschis în dimineaţa unei primăveri”, după cum afirmă poetul Miron Țic. Ele sunt încărcate de romantism și nostalgie, relevând fragilitatea unui suflet curat și sensibil.

Poeta îşi manifestă sentimentele, recurgând la metafore simple, dar pline de încărcătură emoțională și de o reală maturitate:

Mi-e sete de tine şi nu mă mai satur

Să-ţi sorb adierea din cupa de foc,

În  poala iubirii, poverile-mi scutur,

Adun universul întreg la un loc.

Ea pare să fi adunat, în paginile acestei cărți, toată dragostea ce i s-a cuibărit în suflet, pe care se grăbește să o împărtășească și cititorilor:

Ne-nvăluie amurgul ca o manta din flăcări,

Ne-alintă  pielea-ncinsă de ludice văpăi,

Respiră luna-n plete ce-ţi curg suav pe umeri,

Dar eu văd paradisul numai în ochii tăi.

Persoana iubită este văzută de autoare ca un „musafir prin suflet”, de care, uneori, fire nevăzute par să o despartă:

Eşti doar al meu, chiar dacă uneori

Parcă nu eşti cu mine, ci-ntre sori.

Cartea își păstrează, pe tot parcursul ei, parfumul proaspăt și răcoritor, precum petalele unei flori gingașe, fiind o reală invitație la sensibilitate, iubire și frumos.

Volumul „Ingenuitate” cuprinde 71 de poeme de dragoste, pe care autoarea le dedică nepoților săi, aflați în pragul adolescenței, dar și tuturor celor care și-au păstrat sufletul tânăr, indiferent de vârstă. Chiar dacă a văzut cel mai recent lumina tiparului, ea este, de fapt, din punct de vedere cronologic, a doua carte de poezii a Cameliei Ardelean, toate poemele fiind scrise în perioada când autoarea a debutat cu volumul „Lacrimi de suflet”.

Așa cum sugerează titlul, versurile descriu o iubire idealistă, pură, poate inexistentă în zilele noastre, la care poeta nu încetează să viseze, chiar dacă incertitudinea o îndeamnă, adeseori, să trăiască doar clipa de față:

Deschide-ți inima, iubite”, pentru că „Nu mai contează ce a fost,

Doar clipa de acum, căci mâine,

„Astăzi” și „ieri“ nu mai au rost…

Cartea transmite o stare specială, de reverie, făcându-ne să vibrăm între speranță și dezamăgire, între iluzii și vise împlinite, între înălțare și decădere, între singurătate și preaplin sufletesc, așa cum numai pe scena plină de neprevăzut a vieții se poate întâmpla.

La final a avut loc o sesiune de autografe oferite doritorilor de către publicista și poeta Camelia Ardelean.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.