Asociația ZURY lansează “Vânătoarea de comori – pe bicicletă” pentru a promova mișcarea și mersul pe bicicletă în municipiul Arad, evenimentul urmând să se desfășoare duminică, 11 octombrie 2015, cu începere de la ora 10:00.

Startul se va da în Parcul Eminescu din Arad, Treasure Hunt sau Vânătoarea de comori, fiind  un joc interactiv, provocator și distractiv în egală măsură. În cadrul acțiunii, jucătorii încearcă să găsească articole ascunse sau destinații folosind o serie de indicii. Toate probele propuse spre îndeplinire de participanți au, într-un fel sau altul, legătură cu mersul pe bicicletă. Așa după cum susțin organizatorii, obiectivele acțiunii sunt de a încuraja mersul pe bicicletă prin oraș în mod organizat, respectarea regulilor de circulație și folosirea spațiului public și a pistelor de biciclete, cunoașterea orașului și a obiectivelor turistice ale acestuia, dar și testarea îndemânării în folosirea bicicletei. Vârsta minimă pentru înscrierea la acest eveniment este de 14 ani.

La început, se vor forma echipe de câte minimum 4 bicicliști (maxim 6) care se vor înscrie în cursă ca și grup. Fiecare echipă va avea un nume și va primi o hartă a orașului și câte un prim indiciu spațial. Timp de maxim 4 ore grupurile/echipele vor trebui să găsească cele 12 repere spațiale/puncte de oprire unde câte un Gardian îi va aștepta pentru a-i supune unor teste: fie de cultură generală, fie de îndemânare în mersul pe bicicletă pentru a primi o piesă de puzzle. Fiecare test va dura 10 minute și finalizarea acestuiava aduce echipei o piesă din puzzle-ul care-i va îndruma către destinația finală. Pentru a putea realiza proba, toți membri unei echipe trebuie să fie prezenți.

Fie că parcurg sau nu testele, echipele vor primi indiciile pentru destinația următoare, împreună cu punctul de control de pe traseu, parcurgând până la final toate cele 12 repere spațiale. Dacă o echipă nu a reușit să rezolve o anumită probă în timpul stabilit, nu se mai poate întoarce ulterior pentru a relua proba. Daca două sau mai multe echipe se întâlnesc într-un punct, vor îndeplini testul/proba în ordinea sosirii iar cele 10 minute vor începe să fie calculate din momentul în care grupului vor începe să îi fie explicate regulile pentru respectiva probă. La finalul celor 4 ore toate grupurile vor trebui să se afle la SOSIRE, destinația indicată de puzzle.

Departajarea concurenților se va face în funcție de procentul de completare al puzzle-ului (adică procesul de îndeplinire al testelor/probelor) și în funcție de timpul echipelor. Pentru securitatea jocului și a participanților, toate echipele vor fi contactate telefonic prin intermediul liderului de grup pentru a li se comunica destinația finală, când timpul se apropie de final.

La finalul competiției o parte din echipe vor fi premiate, ținând cont de gradul de îndeplinire al probelor propuse, însă dincolo de o anumită competiție, inițiativa “Vânătoarea de comori – pe bicicletă” rămâne un joc.

Doritorii pot afla mai multe detalii despre competiție precum și despre modalitatea de înscriere accesând pagina dedicată evenimentului din cadrul website-ului Asociației ZURY: http://zury.org/?p=823 sau pagina dedicată evenimentului de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1249591135066555/.

Această acțiune este organizată în cadrul proiectului <Healthy life – your ‘new high’>, implementat de către Asociația ZURY prin intermediul programului Erasmus+, în pregătirea acestuia fiind implicați voluntari straini din Spania, Estonia și Turcia găzduiți în Arad pentru o perioadă de 10 luni.

Comentarii

comentarii

0 comments