După prime contacte cu galerii, artişti şi curatori, ce au avut loc în debutul acestui an, Noima a revenit în capitala Austriei în luna septembrie pentru a expune în spaţiile deartă contemporană Schleifmühlgasse 12-14 şi Friday Exit. Expoziţia One Step Beyond a reprezentat continuarea colaborării cu galeria Schleifmühlgasse 12-14. Selecţia curatoarei Denise Parizek a fost un test pentru artiştii din vestul ţării. Grup versus individualităţi, un fel de sondare a limitelor grupării întâi de toate prin căutarea unui mod rezumativ de punere în valoare deopotrivă a grupului NOIMA și a fiecarui artist în parte: Ciprian Bodea, Cosmin Frunteș, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu.
01 one stepDenise Parizek este curator activ în Viena, dar şi în România, Germania, Slovenia, Polonia, Turcia şi Italia. Ea coordonează proiectele galeriei Schleifmuehlgasse 12-14, unde realizează de peste 5 ani proiecte cu artiști internaționali. Colaborarea sa cu gruparea NOIMA a început cu găzduirea unei prime sesiuni de pictură nocturnă în imediata vecinătate a galeriei în Urban Loritz Place. Au urmat prezenţa grupării în standul Schleifmuehlgasse 12-14 în cadrul unui târg internaţional de artă contemporană şi apoi expoziţia One Step Beyond, în fapt, o succesiune de evenimente publice pe durata mai multor zile: vernisaj, discuţii, sesiuni de performance (desen colectiv) subordonate şi unor reguli convenite. Aceste reguli vizau împărtăşirea unui spaţiu de jur împrejur comun, a unui timp comun şi desigur a unei experienţe împreună, derulate în fața galeriei Schleifmühlgasse 12-14, în subsolul spaţiului experimental de artă contemporană Friday Exit sau în alte locuri (grădina hotelului Altwienerhof, Essl, Krems…) şi urmate uneori de dialog cu publicul prezent.
Cheia tatonării deopotrivă a universului Noima şi a celor individuale a fost aceea de alăturare a unor genuri diferite, fiecare vizând pe cât posibil unul din artişti. Procesul selecţiei, expoziţia, discuţiile publice şi momentele de performance au însemnat în opinia curatoarei prilejuri de scoatere la lumină a însăşi acestei ecuaţii grup versus individualităţi. Fără a exista literalmente un fel de proces care să facă dreptate grupului sau individualităţilor, verdictul Denisei Parizek a fost: Veţi găsi bineînţeles multe motive care să pună la îndoială ideea de a forma un grup şi a coopera. Sunt însă convingătoare şi argumente ce vin în favoarea acestei practici a grupării Noima – care poate fi şi un model – a institui un grup cu singurul scop de a face artă, de a avea mai multă putere, de a ţine viu un schimb care să prevină un eşuarea în autism.”
Tot în septembrie, la finele lunii, Noima a revenit în Viena pentru un nou pas în Project Space Danube, o expoziţie colectivă ce a reunit platforma V8 din Karlsruhe şi Noima în spaţiul unei alte platforme experimentale de artă contemporană – Friday Exit. Spațiul gazdă este parte a unui imobil important pentru Viena, locul unde a trăit ultimii ani de viaţă arhitectul Otto Wagner. De astă dată lucrările expuse au fost selectate după un proces convenit de Noima şi V8 la Pécs la începutul verii. A fost un proces de cunoaştere reciprocă şi selecţie încrucişată, un fel de joc ce a aprofundat dezideratele proiectului în derulare. A urmat întâlnirea nu doar cu spaţiul Friday Exit ci şi cu echipa platformei austriece. Publicul a fost invitat să se bucure de această colaborare în 25 septembrie. Un moment aparte al serii a fost premiera utilizării subsolului clădirii ca extensie publică a spaţiului Friday Exit. Grupul austriac a primit cu entuziasm dorinţa celor din Noima de a realiza în acest spaţiu un performance inspirat de arhitectura şi atmosfera locului. Acţiunea s-a intitulat Bringing Light.
La fel ca de fiecare dată, la finele lunii septembrie sub coordonarea iniţiatoarei proiectului Dr. Swantje Volkmann, au fost discutate detalii ale următoarei etape în proiectul dunărean. Artiştii din ţările participante se vor reuni în noiembrie la Karlsruhe unde, în urma unei expoziţii ce va angrena toate platformele implicate, va fi realizată şi o selecţie de lucrări ce va fi itinerată în mai multe oraşe europene.
Continuă aşadar parcursul european al Noimei. Pe de altă parte tot în noiembrie Noima anunţă şi o expoziţie “acasă”. După Sfântul Dumitru (Sumedru) când gruparea se va reuni iar la Şirnea în jurul focurilor din munţi, pictorii Noimei vor reveni în spaţiul în care au debutat – Galleria 28 din Timişoara.
Grupul de pictura NOIMA a fost întemeiat în 2003 şi a debutat expoziţional în 2004 la Cafeneaua Literară Joys din Arad, în componenţa amintită. În acelaşi an, la Galleria 28, din Timişoara, are loc prima expoziţie sub titulatura NOIMA. După peste 20 de expoziţii în Timişoara, Arad, Bucureşti, Viena, Cluj-Napoca, Lipova, Deva, Braşov gruparea își continuă activitatea în ultimii ani în formula Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteş.

Comentarii

comentarii

0 comments