Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 noiembrie 2015, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

2015 11 02 exponatul lunii noiembrie Biblia Blaj (6)Exponatul lunii noiembrie 2015 face parte din colecţia de carte veche a MCDR, fiind reprezentat de un exemplar al „Bibliei” tipărite la Blaj în anul 1795 și semnalează două aniversări: împlinirea a 270 de ani de la naşterea traducătorului ei, ilustrul cărturar al Şcolii Ardelene, Samuil Micu, precum şi a 220 de ani de la tipărirea acestei ediţii a Bibliei.

Personalitate culturală de excepţie, Samuil Micu (1745-1808) a contribuit la dezvoltarea şi modernizarea culturii române, prin lucrările scrise şi prin activitatea desfăşurată, precum şi la accentuarea conştiinţei naţionale şi la preţuirea limbii române. Publicarea „Bibliei la Blaj”, în anul 1795, a fost susţinută de episcopul greco-catolic Ioan Bob (1739-1830), care a manifestat o evidentă înţelegere a culturii şi a necesităţii promovării ei în rândul românilor ardeleni. În anii următori, „Biblia de la Blaj” a fost folosită ca model pentru ediţia „Bibliei” în limba română de la Petersburg, din 1819, al „Bibliei de la Buzău”, 1854-1856, precum şi al „Bibliei” editate de Andrei Şaguna la Sibiu, între anii 1856-1858.

2015 11 02 exponatul lunii noiembrie Biblia Blaj (9)Cartea este scrisă în limba română, tipărită cu litere chirilice, în format mare, in folio (39×24 cm), însumând 1150 de pagini. De-a lungul timpului numeroase alte exemplare au fost în proprietatea unor biserici hunedorene din localităţi ca Bârsău, Gurasada, Haţeg, Hunedoara, Păucineşti, Peşteana, Sălciva, Sereca, Silvaşul de Jos, Valea Dâljii, Valea Lupului. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva deţine, în Colecţia de carte veche, două exemplare al Bibliei lui Samuil Micu.

Comentarii

comentarii

0 comments