Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Timișoara și Agenția de Dezvoltare Regională Vest au organizat în 29 octombrie 2015, la Timișoara, un eveniment de informare la care au participat reprezentanți ai instituțiilor din zona transfrontalieră interesate să conceapă proiecte importante pentru comunitățile locale din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, precum și pentru cele 6 districte aflate în zona de graniță din Serbia: Banatul de Nord, Banatul Central, Banatul de Sud, Borski, Branicevski și Podunavski.  Bugetul total al programului este de 88.124.999 de euro, din care 74.906.248 de euro reprezintă finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene.

Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia 2014-2020 finanțează proiecte strategice de cooperare transfrontalieră în regiunea de graniță româno-sârbă, prin intermediul Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA) II, cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state. Primul apel de proiecte al Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia a fost lansat oficial pe 15 septembrie 2015 și are un buget de 50 milioane de euro, din care 22 de milioane sunt dedicate proiectelor strategice.

Proiectele strategice trebuie să producă efecte de lungă durată în regiunea transfrontalieră și să creeze structuri și servicii permanente capabile să asigure creșterea și dezvoltarea economică pe o perioadă îndelungată. Astfel, acestea trebuie să aducă o contribuție relevantă la unul sau mai multe dintre obiectivele programului: ocuparea forței de muncă și servicii pentru o creștere favorabilă incluziunii, protecția mediului și managementul riscurilor în zona de graniță, mobilitate şi accesibilitate, turism durabil.

Instituțiile locale și regionale interesate să depună un proiect strategic pot face acest lucru până la data de 15 martie 2016.

În perioada 2014-2020, vor putea fi finanțate proiecte pe 4 axe prioritare, în domeniile:

  • promovarea ocupării forței de muncă și serviciilor pentru o creștere favorabilă incluziunii – 18 milioane de euro,
  • protecția mediului și managementului riscurilor – 21 milioane de euro,
  • mobilitate şi accesibilitate sustenabile – 21 milioane de euro
  • atractivitate pentru turism sustenabil – 18 milioane de euro.

România îndeplinește în continuare rolul de Autoritate de Management (prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), Autoritatea Națională fiind stabilită în cadrul Biroului de Integrare Europeană – Guvernul Republicii Serbia. Secretariatul Comun este organizat la Timişoara, în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara, fiind sprijinit de Antena SC stabilită la Vršac, Republica Serbia.

Potențialii beneficiari, precum și toți cei interesați de cooperarea transfrontalieră româno-sârbă în cadrul Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia pot obține mai multe informații accesând secțiunea 2014-2020 din cadrul site-urilor: www.brct-timisoara.ro și www.romania-serbia.net.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.