Peste 50 de pacienți au fost evacuați din spitalul CFR Simeria, în urma unui incendiu care a izbucnit joi după amiază în unul dintre saloanele acestuia. 23 de persoane care au prezentat ușoare intoxicații cu fum au fost transportate cu ambulanțele la spitalele din Deva, Hunedoara și Orăștie.

Incendiul a fost lichidat de pompierii militari care au trimis la fața locului mai multe mașini de intervenție și stingere a focului. Cauzele declanșării incendiului urmează să fie stabilite, a declarat maiorul Claudiu Achim, adjunctul comandantului ISU Hunedoara, prezent la fața locului. Surse neoficiale afirmă că focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă la căpătâiul unui bolnav care decedase joi în spital, dar autoritățile nu au confirmat încă această variantă.

La momentul izbucnirii incendiului, în spitalul din Simeria se aflau internați 51 de pacienți și cu toții au reușit să iasă afară singuri sau cu sprijinul personalului unității medicale. Un număr de 27 de pacienți au fost evacuați în clădirea Primăriei Simeria, aflată în imediata vecinătate a spitalului CFR.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a deplasat la fața locului 6 autospeciale de stingere a incendiului, focul manifestându-se în unul dintre saloanele spitalului. De asemenea, pentru transportul bolnavilor spre alte spitale au intervenit 12 ambulanțe.

Prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, într-o formă restrânsă, pentru a analiza măsurile care se impun în continuare.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.