Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a cerut, vineri, Complexului Energetic Hunedoara să finalizeze în cel mai scurt timp planul de restructurare, în condițiile în care compania se află încă în perioada de evaluare.

“Constat și la Hunedoara, cu regret, că am convenit împreună cu partenerii noștri europeni, dar și cu instituții românești, un plan de acțiune în vară, care presupunea definitivarea unui plan de restructurare și că acest plan de restructurare nu este gata, deși ar fi trebuit să fie la această dată finalizat și aprobat. I-am rugat pe toți colegii să ne concentrăm ca acest plan să fie finalizat în cel mai scurt timp și înaintat sau să urmeze procedurile de rigoare”, a afirmat Victor Grigorescu, într-o conferință de presă.

De asemenea, șeful de la Energie i-a invitat pe cei de la Complexul Energetic Hunedoara să discute despre situația în care se află compania.

În altă ordine de idei, ministrul a apreciat că stocurile de cărbune de la CEH sunt ”departe de ceea ce ar fi fost de dorit” și a cerut să aibă o informare zilnică privind parametrii companiei, dar și un plan de funcționare până la sfârșitul iernii.

În ceea ce privește situația de la Complexul Energetic Oltenia, Victor Grigorescu a afirmat că și acolo există “o serie de dezamăgiri”, dând ca exemplu intenția companiei, anunțată în urmă cu doi ani, de a moderniza o parte dintre capacități, însă din cinci proiecte doar două sunt finalizate.

Sursa:Agerpres

Comentarii

comentarii

0 comments