Patru jucători hunedoreni activează, în prezent, la fosta prim-divizionară FCM Târgu Mureş. După ce Bogdan Apostu, fostul vârf al Corvinului Hunedoara a deschis drumul către gruparea din Ardeal, alţi trei fotbalişti originari din judeţul Hunedoara au ajuns la echipa antrenată de Daniel Isăilă. Astfel, alături de Adrian Pascal (ex-Unirea Alba Iuila, Mureşul Deva şi Corvinul Hunedoara) la echipa ce activează acum în Seria a II-a a ligii secunde mai activează începând din acest sezon Alexandru Dan şi Alexandru Petresc, două din cele mai bune produse ale Centrului de copii şi juniori al Mureşului Deva.  Primul îmbracă tricoul portocaliu încă de la mijlocul acestui an, în vreme ce cel de-al doilea a semnat de curând un contract cu gruparea târgmureşeană. Fostul fundaş dreapta al Mureşului, Alexandru Petresc (18 ani) a ales ocupanta locului patru în seria vestică a Diviziei B după o încercare nereuşită în Italia, la Como. Deveanul a bifat în ultimul sezon al Mureşului pe cea de-a doua scenă fotbalistică a ţării 21 de partide şi este unul din principalii jucători ai naţionalei Under 19 a României. “Pot spune că am ales Târgu Mureş pentru că este o echipă serioasă şi are un obiectiv important, promovarea în Liga I. A contat şi că m-am reîntâlnit aici cu Alex Dan, cu care mă ştiu de la vârsta de 7 ani. E important să vii la o echipă unde mai cunoşti pe cineva. Sper să mă pun la punct cu pregătirea fizică cât mai repede şi să debutez cât mai curând într-un joc oficial”, a spus Petresc.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.