Crescătorii de ovine din județul Hunedoara solicită suspendarea prevederilor legii care limitează drepturile de mișcare ale turmelor în perioada de iarnă și impune reducerea numărului de câini de la stâne. În acest sens, Federația Oierilor de Munte a depus deja o petiție la Președinție, Parlament, ministerele Mediului și Agriculturii.

Crescătorii de ovine solicită suspendarea prevederilor legii și apoi modificarea acesteia, după ce va fi dezbătută împreună cu reprezentanții asociațiilor de crescători de animale, a declarat miercuri președintele Asociației crescătorilor de ovine ”Retezat”, Pavel Iovăneasă, citat de Agerpres. El a spus că cel puțin 100 de crescători de ovine din județul Hunedoara sunt dispuși să protesteze în București, pe 15 decembrie, față de prevederile acestei legi considerate aberante. În opinia acestuia, Legea vânătorii și a fondului cinegetic este neconstituțională pentru că interzice pășunatul domestic, în perioada 6 decembrie—24 aprilie, pe terenurile pe care le dețin crescătorii de animale, însă permite accesul vânătorilor pe aceste parcele proprietate privată.

”Dacă nu se revine asupra legii, suntem deciși să ieșim în stradă. Vom manifesta pașnic pentru că avem dreptul să ne cerem drepturile în mod democratic. Asta, în prima fază, pentru că dacă nu se poate nicicum și trebuie să stăm cu animalele pe saivane, atunci o să mai aducem din ele și pe la București, dar după sărbători”, a declarat Iovăneasă.

Președintele Asociației crescătorilor de ovine ”Retezat” este de părere că articolul din lege care impune reducerea numărului de câini de la stâne nu ține cont de realitățile din teren oși nici de problemele pe care le întâmpină ciobanii care urcă pe munte.

”Nu putem face o selecție: tu ursule vii, dar numai cu doi pui, pentru că eu nu mai am voie decât cu trei câini. (…) În acești trei câini se includ și câinii de pază ai stânei. Păi ce facem? Avem un câine de pază la stână, mai avem unul de întors oile și încă unul de pază. Nu se spune la ce număr de oi, ori acesta poate fi de 50 sau de 1.500 de oi. Nu se precizează nimic în acest sens”, a comentat președintele Asociației ‘Retezat’.

Asociația crescătorilor de ovine ‘Retezat’ reprezintă interesele a 237 de crescători de oi din județul Hunedoara, care își desfășoară activitatea în Țara Hațegului, Valea Jiului și zona Brad.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.