Lucrările la autostrada Lugoj-Deva cu termen de finalizare stabiit inițial pentru vara acestui an, ar putea fi gata doar în cel de-al treile trimestru al anului 2018, se arată într-un document emis de către Ministerul Fondurilor Europene.

Fiind emis de către Ministerul Fondurilor Europene, documentul nu face însă referire la finalizarea lucrărilor efective în anul 2018 sau la închiderea dosarului de finanțare europeană.

Cele trei loturi din autostrada amintită au fost incluse în ceea ce oficialii au numit fazare a proiectelor, realizate special pentru a se cheltui cât mai mult posibil din banii alocaţi prin precedentul ciclu de finanţare. De aceea, în vederea evitării riscului de depășire a perioadei de eligibilitate aferentă proiectului autostrăzii Lugoj-Deva lot 2, lot 3 și lot 4, finanțat din POS—T în perioada de programare 2007-2013, a fost demarată procedura de fazare a proiectului, astfel: faza 1 — lucrări executate, considerate funcționale pentru scopul lor, având ca termen limită de efectuare a plăților data de 31 decembrie 2015, cu rambursarea cheltuielilor eligibile aferente din POS-T 2007-2013; faza 2 — restul lucrărilor rămase de executat până la sfârșitul proiectului, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POIM 2014-2020.

Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Astfel, data începerii implementării proiectului este primul trimestru din 2016, iar data estimată de semnare a contractului de finanţare este ultimul trimestru al acestui an. Să sperăm că aici este vorba doar despre o problemă birocratică, legată de semnarea documentelor pe noua schemă de finanţare. Este greu de crezut că firmele tocmite deja pentru construcţie vor sta fără să facă nimic până în ultimul trimestul al acestui an. Conform documentului ministerului, valoarea investiţiei alocate prin POIM este de 410 milioane de euro.

Comentarii

comentarii

0 comments