Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Curtea Veche Publishing organizează în 30 ianuarie o întâlnire cu scriitorul, publicistul și analistul politic Emil Hurezeanu care, cu acest prilej, își va lansa volumul ”Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015.”

Așa cum însuși autorul a precizat cu prilejul lansării cărții la București, „cartea este o antologie de texte rostite la microfoanele posturilor de radio unde am lucrat mulți ani, la Europa Liberă și la Deutsche Welle, apoi sunt multe conferințe, intervenții – care n-au fost publicate niciodată – și ele rostite. (…) Cartea este o panoramă a ultimelor două decenii de politică românească și are o abordare atât pe verticală, spre trecut, cât și pe orizontală, spre celelalte țări și societăți”.

Personalitate marcantă a vieții publice românești din ultimii 25 de ani, Emil Hurezeanu a intrat în conștiința multor români încă din anul 1983, fiind una dintre vocile binecunoscute și apreciate ale postului de radio Europa Liberă unde era titularul rubricii Actualitatea românească.

Câteva repere biografice sunt necesare pentru a înțelege mai bine personalitatea acestui intelectual român care s-a impus prin inteligența, cultura și competența analizelor făcute vieții politice interne și internaționale: Emil Hurezeanu s-a născut la 26 august 1955, la Sibiu; este absolvent al Facultății de Drept din Cluj-Napoca (1979), în perioada studenției fiind redactor și apoi secretar de redacție la binecunoscuta revistă de cultură Echinox, alături de alți intelectuali transilvăneni. Talentul literar și pasiunea pentru poezie și le-a materializat în volumul Lecţia de anatomie, apărut în 1979 la Editura Dacia din Cluj-Napoca, volum pentru care în 1980 va primi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor. Student fiind, a avut și preocupări teatrale, fiind membru fondator al trupei de teatru Ars Amatoria.

După o scurtă perioadă în care profesează ca jurisconsult, în 1981 Ana Blandiana, câștigătoarea Premiului Herder, oferă o bursă redacției revistei Echinox care îl desemnează pe Emil Hurezeanu drept beneficiar al bursei.

După terminarea celor două semestre ale bursei Herder ajunge la München și, în 1983, devine redactor la Radio Europa Liberă. Are o activitate remarcabilă la acest post și a fost apreciat de ascultătorii din România, aflați în cea mai neagră epocă a național-comunismului ceaușist, pentru incisivitatea cu care dezvăluia realitățile românești. În același timp, a fost și consultant de specialitate pentru diverse posturi de radio şi televiziune europene. În 1985 beneficiază de o bursă la Universitatea Charlottesville din Virginia (SUA), unde studiază ştiinţe politice. La Boston a susținut un masterat în Relaţii Politice Internaţionale şi Strategice.

Despre această perioadă, Emil Hurezeanu mărturisește următoarele: „Am avut, timp de 20 de ani, o privire din afară asupra României, trăind în străinătate. Această poziție te obligă nu doar la dorul de casă, ci și la o judecată mai critică asupra ei, în comparație cu alte țări și alți oameni. Pentru mine cel puțin, judecata critică de la distanță asupra României, două decenii la rând, a devenit atât de severă, încât a trăi azi în România a devenit nu doar posibil, ci și o opțiune în cunoștință de cauză”. După evenimentele din decembrie 1989, revine în România, fiind în continuare angajat al Europei Libere, iar în 1994 devine director al departamentului românesc al acesteia, pentru câteva luni. În 1995 pleacă la Köln ca director al secţiei române de la Deutsche Welle, unde scrie editoriale politice, colaborând și cu Radio Europa Liberă.

În anul 2002 se întoarce definitiv în România și se remarcă prin analizele riguroase, obiective și competente pe care le face vieții politice românești și internaționale, practic neexistând niciun eveniment important pe care să nu-l supună unei analize politologice echilibrate și profunde. Este o prezență apreciată în mass media: realizează cinci sezoane ale emisiunii România mea la postul de televiziune Antena 1, emisiune distinsă cu Premiul APTR 2003, secţiunea talk-show; în 2005 realizează, alături de Cristian Tudor Popescu, emisiunea Cap şi pajură la Realitatea TV. O emisiune îndrăgită și foarte apreciată a fost cea intitulată Interviurile Europa FM  de la postul de radio omonim.

Activitatea editorială a lui Emil Hurezeanu s-a concretizat în volumele  de eseuri politice: Între câine şi lup (1996) şi Cutia Neagră (1997), acesta fiind distins cu premiul pentru Publicistică al Uniunii Scriitorilor din România.

Volumul Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015, titlul fiind un ingenios și subtil joc de cuvinte, este alcătuit din articole, eseuri, intervenții care nu s-au publicat până acum, conferințe care încep în anul 1996 (anul în care Convenția Democratică a câștigat alegerile generale) și se termină în ianuarie 2015, cu o conferință cu tema „Europa, între crizele de creștere și criza terminală”, rostită la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București.

Cartea conține articolele publicate de jurnalistul Emil Hurezeanu în perioada 1996-2015 și ilustrează evoluția societății românești în ultimii 20 de ani. Analizele se referă la evenimente interne și internaționale și sunt scrise din perspectivă politică, socială, civică și culturală. Cartea prezintă cele mai importante evenimente interne și internaționale petrecute în ultimele două decenii și oferă cititorului instrumentele necesare pentru o interpretare realistă și logică, în același timp aducând previziuni referitoare la viitorul României. Cartea este scrisă cu o subtilă ironie, deja cunoscută publicului din emisiunile TV al căror realizator a fost Emil Hurezeanu. O carte durabilă, pe care publicul o merită din plin.

Textele lui Emil Hurezeanu din acest volum sunt adevărate demonstrații de cultură solidă, serioasă, de înțelegere profundă a evenimentelor politice și a conexiunilor dintre ele, sunt analize lucide făcute de un intelectual autentic care știe să așeze evenimentele în context, le înțelege mecanismele și, nu în ultimul rând, fiecare text este un exemplu de erudiție și de perfectă stăpânire a limbii române.

Volumul este disponibil în librăriile din toată țara și în magazinul online www.curteaveche.ro la prețul de 48,17 lei.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 1200, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or. Cu prilejul acestei lansări de carte, domnul Emil Hurezeanu va dialoga cu publicul și va oferi autografe.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.