Prima cursă regulată externă de pe Aeroportul internațional din Oradea, modernizat cu fonduri europene, va fi către Torino, a declarat Horia Carțiș, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, cursa către Torino va fi operată începând din a doua parte a verii acestui an, în aceeași perioadă urmând a fi deschise alte patru destinații de către un alt operator.

Anunțurile survin ca urmare a unei întâlniri ce a avut loc vineri între conducerea județului, președintele CJ Bihor, Cornel Popa, directorul Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc și reprezentanți ai patru companii aeriene, alături de mai mulți operatori.

Potrivit sursei citate, este în analiză și deschiderea unor curse de legătură între Oradea și hub-ul Belgrad, care acoperă în momentul de față 40 de destinații europene și alte 120 de destinații în lume.

“Din vară, din Belgrad se va opera și o cursă către New-York, o oportunitate pentru bihoreni de a călători către continentul american”, a subliniat Horia Carțiș.

Potrivit autorităților județene, alte patru companii străine și-au manifestat intenția de a opera pe Aeroportul orădean, însă discuțiile sunt confidențiale.

“Discuțiile cu companiile, cu tur-operatorii s-au bazat pornind de la faptul că s-a finalizat modernizarea aeroportului. De menționat un aspect esențial din partea operatorilor aerieni: ei au avut informația că nu vom termina lucrările și din această pricină, nu au luat foarte în serios toate discuțiile pe care noi le-am avut de-a lungul ultimelor zece luni”, a subliniat Horia Carțiș.

Aeroportul internațional din Oradea are în prezent cea mai modernă pistă din țară (2.100 metri, lată de 45 m), cu balizaj la standarde înalte, o centrală electrică proprie. Acestea se alătură terminalului modernizat în urmă cu trei ani.

Lucrările au fost efectuate în cadrul proiectului “Extindere și modernizare suprafețe aeroportuare la Aeroportul Oradea”, aprobat în cadrul Programului Operațional Sectorial “Transport” 2007-2013, valoarea totală a investiției fiind de 77.434.294 lei fără TVA.

Finanțarea proiectului a fost acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională în proporție de 85%, de Bugetul de stat, 13% și de Consiliul Județean Bihor, 2%.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.