Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Institutul „Confucius” din Sibiu, organizează în 4 februarie 2016 evenimentul cultural-educațional dedicat Anului Nou Chinezesc, Anul Maimuței de Foc, care începe la 8 februarie.

Cu câțiva ani în urmă cele patru instituții partenere au demarat în județul Hunedoara un amplu proiect cultural-educațional care a avut drept scop familiarizarea publicului hunedorean cu civilizația și cultura chineză, cu tradițiile, obiceiurile și limba acestei țări cu o istorie milenară.

Unul dintre cele mai importante evenimente din viața poporului chinez este sărbătorirea Anului Nou, cel mai important moment din calendarul chinezesc, o sărbătoare întâmpinată de chinezi cu bucurie și speranță atât în țara lor, cât și în orice colț al lumii unde există comunități chineze. Este o sărbătoare ce își are originea în legenda budistă potrivit căreia 12 animale s-au prezentat în fața Împăratului de Jad (șobolan, bivol, tigru, iepure, dragon, șarpe, cal, oaie, maimuță, cocoș, câine și porc) și fiecare lună a anului a fost numită după numele câte unui animal. De atunci, potrivit legendei, fiecare om născut sub semnul unuia dintre animalele calendarului va împrumuta ceva din caracteristicile și comportamentul acestuia. Anul Nou care începe în luna februarie 2016 se află sub semnul Maimuței de Foc și, de aceea, cei născuți în anul acesta vor fi veseli, energici, întreprinzători, curioși, abili și diplomați.

Numit și Sărbătoarea Primăverii, Anul Nou Chinezesc este așteptat cu entuziasm, prilej cu care sunt organizate serbări de amploare, marcate de veselie, culoare și bună înțelegere, urările care se fac fiind de noroc, viață lungă și fericire.

La Deva, manifestările dedicate Anului Nou Chinezesc-Anul Maimuței de Foc se vor desfășura în sala deja bine cunoscută din incinta Deva Mall, etajul trei, de la ora 1300, după următorul program:

Cuvântul de deschidere al organizatorilor:

– Ioan Sebastian Bara, Manager, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

– prof. Gheorghe Ioan Mihuț, Director, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

– prof. univ. dr. Song Shaofeng, Director, Institutul „Confucius” ULBS

Expoziție de caligrafie și pictură chinezească

  • Incursiune în fascinantul univers al obiceiurilor și tradițiilor chinezești – prof. Zhao Qi
  • Paradă de costume tradiționale chinezești Qipáo – prof. Ma Wei
  • Momente muzicale susținute de formații ale Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva:

– Formația camerală „Armonia” – piese muzicale tradiționale chinezești – prof. Flavius Demian

– Formația de muzică ușoară – piese din repertoriul muzicii ușoare chinezești – prof. Călin Sân

Manifestările consacrate Anului Nou Chinezesc sunt deschise tuturor celor care doresc să cunoască mai îndeaproape cultura și obiceiurile unui popor care nu încetează să ne impresioneze prin civilizația lui milenară.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.