WWF România organizează la Băile Herculane în data de 04.02.2016 dezbaterea privind identificarea și gestionarea pădurilor virgine și cvasivirgine de pe raza Ocoalelor Silvice: Teregova (CS), Lupeni (HD), Tismana, Runcu, Padeș (GJ) și Baia de Aramă (MH). Această acţiune are loc în cadrul proiectului “Management forestier responsabil pentru dezvoltare durabilă în ecoregiunea Dunăre Carpați”.

Pădurile virgine ale României sunt bunuri cu valoare de patrimoniu pentru țara noastră și pentru întreaga Europă. Importanța acestor păduri sub aspect științific, peisagistic, educativ, ecoprotectiv și al biodiversității este recunoscută însă în cele mai multe cazuri aceste ecosisteme unice nu sunt identificate și implicit nu pot fi protejate conform nevoilor specifice de management.

Identificarea acestor păduri s-a realizat în baza criteriilor de identificare a pădurilor virgine/cvasivirgine prezentate în Ordinul 3397/2012 și răspund criteriilor de identificare a Ecosistemelor Forestiere cu Caracter Primar din cadrul ”Ghidului practic pentru identificarea și managementul pădurilor cu valoare ridicată de conservare” elaborat de organizația WWF. Totodată, pentru administrațiile care practică un management forestier sustenabil certificat FSC, aceste suprafețe se constituie PVRC 3D conform ghidului elaborat de WWF. Rezultatele studiului sunt prezentate și pe site-ul www.lemncontrolat.ro alături de identificări finalizate în alte județe.

La acestă dezbatere publică au fost invitați să participe reprezentanți ai APM (CS, GJ, HD și MH), Garda Forestieră, ICAS, Administratori de arii protejate și reprezentanți ai administrațiilor silvice, proprietari și reprezentanți ai acestora.

În același timp WWF invită toți factorii interesați de acest subiect să participe la dezbaterea publică ce v-a avea loc în data de 04.02.2016 începand cu o ele 10:30, în localitatea Băile Herculane, hotel Afrodita. 

Contact:

Ing. Melu Radu Nicolae; Tel. 0724365591; E-mail: rmelu@wwfdcp.ro

Copyright foto: Catalin Gavrila

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.