Prima regină a României, Regina Elisabeta, a fost comemorată joi la biserica din Săvârşin. La eveniment au luat parte Principesa Margareta, Principele Radu, ÎPS Arhiepiscopul Timotei al Aradului, reprezentanţi ai autorităţilor locale din Săvârşin (Arad), dar şi autorităţi din judeţele învecinate sau personalităţi din ţară.

La 18 februarie 2016 se împlinesc 100 de ani de la moartea primei regine a României, regina Elisabeta (1881-1916), dar evenimentul de la Săvârșin este doar primul dintre multele evenimente ce vor fi organizate sub egida Jubileului Regal 150.

comemorare_regina“Este o comemorare importantă pentru Coroana Română şi pentru întreaga naţiune.În primul articol al Constituţiei din 1866, se vorbea pentru prima oară în istoria noastră despre un singur stat indivizibil, sub denumirea de România. Documentul, realizare fundamentală a domniei Regelui Carol I, a fost prima constituţie internă românească, a luat model european (belgian) fără a cere acordul Marilor Puteri, a proclamat suveranitatea naţională şi separarea puterilor în stat, stabilea drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti, includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar. A fost, de asemenea, cea mai de lungă durată constituţie a României (1866-1923)”, menţionează Casa Regală a României într-un comunicat de presă.

Tot pentru a marca 100 de ani de la moartea Reginei Elisabeta, în sala “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, va avea loc sâmbătă, un concert susţinut de către tineri muzicieni.

În 4 martie, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied organizează o întâlnire literară dedicată reginei-scriitoare Elisabeta de România. Întâlnirea va avea ca moment principal conferinţa, cu proiecţie de imagini, intitulată “Cultura populară română în opera literară a Reginei Carmen Sylva” de Silvia Irina Zimmermann, urmată de o lectură din volumul “Poveştile Peleşului’.

Şi tot în contextul acestui eveniment, Biblioteca Naţională a României a deschis expoziţia de fotografii “O Regină care veghează – Elisabeta. O Regină care visează – Carmen Sylva”.
Din Cabinetul de fotografii – Colecţii Speciale, au fost selectate imagini mai puţin cunoscute publicului larg – portrete oficiale, portrete realizate în intimitatea spaţiilor private, dar şi instantanee din timpul unor evenimente publice. Expoziţia “O Regină care veghează – Elisabeta. O Regină care visează – Carmen Sylva” poate fi văzută la Biblioteca Naţională până la 1 august 2016.

Comentarii

comentarii

0 comments