Pentru al doilea an consecutiv, voluntarii pentru Geoparc îi invită pe pasionaţii de alergare în natură, de toate vârstele, să participe la Crosul Cetăţii Regale a Haţegului. Evenimentul se va desfăşura în perioada 22 – 23 aprilie 2016, pe traseul de acces  spre ruinele Cetăţii Regale a Haţegului, scopul său principal fiind acela de a atrage atenția, într-un mod pozitiv, asupra stării în care se află acest monument.

Faţă de ediţia precedentă, în acest an, crosul va cuprinde două probe distincte. MiniCrosul “Adaconi” va avea loc în data de 22 aprilie şi este adresat copiilor şi tinerilor cu vârste de până la 17 ani.  Pe 23 aprilie, se va desfăşura Crosul Cavalerilor “Geraico” adresat tinerilor de peste 17 ani şi adulţilor, fără limită de vârstă. Cele două probe se vor desfăşura pe mai multe categorii de vârstă, urmând să fie premiaţi câştigătorii clasaţi pe primele trei locuri, din fiecare categorie.

Concurenţii se pot înscrie la competiţie până pe data de 9 aprilie 2016, completând formularele disponibile online pe site-ul www.dragdehateg.org. Pe site pot afla detalii despre competiţie şi pot consulta regulamentul concursului. Informaţii despre competiţie sunt disponibile şi pe pagina de facebook: Crosul Cetăţii Regale a Haţegului.

 

“Mă bucur că am reuşit să ne ţinem promisiunea ca, de la an la an, să punem bazele unui eveniment sportiv cu tradiţie care ne îndeamnă să facem mişcare, să ne bucurăm de natură şi să descoperim fragmente din trecutul şi prezentul Ţării Haţegului.  Faţă de anul trecut, am făcut mici modificări ale traseului astfel încât participanţii să se bucure din plin de această experienţă. Am pregătit şi câteva surprize pe care le veţi afla dacă veţi participa la cros. Aşa că, nu mai staţi pe gânduri ! Dacă iubiţi mişcarea, natura şi istoria, înscrieţi-vă cât mai repede în competiţie! Iar dacă nu  v-aţi propus să alergaţi, vă invităm în centrul oraşului, pentru a susţine participanţii pe ultima sută de metri”, afirmă Daniel Barboni, voluntar pentru Geoparc şi iniţiator al competiţiei.

Crosul Cetăţii Regale a Haţegului este primul eveniment de amploare desfăşurat în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti după declararea sa drept sit UNESCO, în noiembrie 2015. Crosul Cetăţii Regale a Haţegului dă startul evenimentelor educaţionale, culturale şi artistice care se vor desfăşura şi  în acest an pe teritoriul Geoparcului, singurul din România cu statut de membru al Reţelei Europene şi  Reţelei Globale a Geoparcurilor.

Evenimentul este organizat de Voluntarii pentru Geoparc prin Asociaţia Drag de Haţeg, în colaborare cu Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti şi este sprijinit de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu Haţeg, Asociaţia Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, Asociația TIOS, Destinația de Ecoturism Țara Hațegului-Retezat şi Primăria oraşului Haţeg. Sponsorii principali ai evenimentului sunt Adaconi s.r.l. şi Geraico Prodcom s.r.l., iar sponsori sunt Rolux s.r.l, Roben s.r.l., Narodot Construct s.r.l. şi Popas Turistic Zimbrul Haţeg.

*****

Geoparcul Dinozaurilor, ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului este sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 120 de teritorii din 33 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii pitici descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. 

Voluntari pentru Geoparc este un grup informal ce reuneşte tineri din Ţara Haţegului şi persoane interesate să se implice şi să iniţieze activităţi educaţionale, culturale, sportive şi de promovare a zonei în concordanţă cu strategia Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO, administrat de Universitatea din Bucureşti. În 2014, la numai un an de la infiinţare, voluntarii au obţinut recunoaşterea pentru implicarea lor în proiectele iniţiate de ONG-urile partenere ale Geoparcului, prin obţinerea Premiului Publicului în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor, premiul “Spaţii Verzi” oferit de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România pentru proiectele „Casa Vulcanilor” şi „Grădina aromată a timpului” şi premiul de excelenţă în proiecte de tineret acordat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, pentru proiectele „Salvăm trecutul pentru viitor” şi „Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”.

Comentarii

comentarii

0 comments