Fondul sud-african de investiţii NEPI deschide pe data de 31 martie mallul Shopping City Timişoara situat pe strada Şagului nr. 100. Acesta măsoară o suprafaţă închiriablă de 70.000 metri pătraţi, iar pe lista chiriaşilor se numără patru dintre brandurile grupului Inditex în frunte cu Zara, rivalii de la H&M, dar şi C&A, New Yorker, Koton, LC Waikiki, CCC. Ancora mallului este hipermarketul Carrefour ce măsoară 10.000 mp şi care a fost deschis anterior.

Prima fază a proiectului din Timişoara a fost inaugurată în noiembrie 2015, când a fost deschis şi un magazin Carrefour, alături de alţi 25 de retaileri naţionali şi internaţionali, precum Dedeman, Media Galaxy, Noriel, Kendra, Pepco, Help Net, Sensiblu, Opticris, TUI Travel, Zoocenter şi Mondex.

Compania de dezvoltare imobiliară NEPI, care controlează peste 20% din retailul din Capitală, a investit în proiectul din Timişoara 84 mil. euro.

Shopping City Timişoara, proiectul NEPI, devine al doilea centru comercial modern din oraşul din vestul ţării şi principalul competitor al Iulius Mall, pariul făcut de Iulian Dascălu pe Timişoara încă de acum zece ani, când jucătorii străini îşi făceau planurile de bătaie doar pentru Bucureşti.

Odată cu inaugurarea din martie, Shopping City Timişoara va aduce în jur de 1.000 de noi locuri de muncă pe piaţa locală.

Din portofoliul imobiliar al NEPI, în valoare de 1,7 miliarde de euro, fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, alături de alte centre comerciale în România, Serbia şi Slovacia. Grupul deţine, de asemenea, clădirile de birouri Floreasca Business Park şi The LakeView în Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Sursa: zf.ro

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.