Mii de localnici și turiști au luat cu asalt Cetatea Devei la festivitățile prilejuite de deschiderea oficială, după mai bine de trei ani de lucrări de renovare. Evenimentul intitulat ”Vivat Castrum Deva” a adus laolaltă cavaleri din mai multe cetăți și castele medievale transilvane, lupte între daci și romani, muzică medievală și salve de tun.

12967323_1244333958928907_3333631857684762136_oCetatea Devei a fost inclusă acum trei ani într-un proiect cu finanțare europeană ce a avut ca scop reabilitarea incintelor 2 și 3 și realizarea unor spații pentru desfășurarea unor manifestări culturale specifice unui asemenea amplasament.

“Dragi oaspeți, dragi vizitatori ai cetății, mult prea frumoase domnițe, onorați cavaleri, tuturor celor de față și viitori, sănătate! Azi, în ziua a treia a lui Prier 2016, Anul Domnului, în numele locuitorilor Cetății Devei vă întâmpin cu salutul nostru de bună pace! Fiți bineveniți, dragi oaspeți, în mândra noastră Cetate! Bucurați-vă, dansați și veseliți-vă astăzi în zi de mare sărbătoare. Vivat Castrum Deva!”, a spus celor prezenți primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.

12891680_1244333725595597_4848744635533203117_oManifestările au început la Poarta 1 a Cetății cu o paradă medievală la care au luat parte reprezentați ai mai multor ordine de cavaleri din țară, domnițe, daci și romani din Asociația Terra Dacica Aeterna. La sosirea acestora pe Platforma de Artilerie, în incinta 3 a Cetății, au avut loc mai multe momente artistice, lupte între cavaleri, dar și între dacii și romanii de la Terra Dacica Aeterna.

Cei prezenți au putut vizita apoi principalele elemente de interes ale Cetății, între care podul mobil, terasa de belvedere spre râul Mureș, zona La Cuptoare, Camera Artileriștilor sau Bastionul Bethlen, ultimele două urmând să găzduiască, în viitor, mai multe expoziții.

12967366_1244335082262128_9069626229362302326_oTuriștii care doresc să viziteze Cetatea Deva au la dispoziție mai multe trasee. Cei care doresc să facă o plimbare pe jos vor pleca de la Poarta 1 și, la un moment dat, vor trebui să urce o scară cu 271 de trepte, după care vor ajunge la Platforma și Camera Artileriei. Apoi vor vedea incinta 2, Bastionul Bethlen și scara semicirculară. Un traseu pe jos cu vizitarea completă a Cetății durează circa două ore.

12670511_1244333732262263_6187831366504839604_nO variantă mai comodă este aceea de a urca pe Cetate cu telecabina și apoi să fie vizitate incintele 3 și 2, împreună cu celelalte obiective de acolo.

Autoritățile se așteaptă ca în acest an Cetatea Deva să fie vizitată de circa 300.000 de turiști, după ce în 2015 numărul acestora a ajuns la 130.000 de persoane, tendința fiind de creștere în ultimii patru ani.

Lucrările de reabilitare a Cetății Deva au costat 38,42 milioane lei, din care 21,96 milioane lei au fost asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională, 3,35 milioane lei au venit de la bugetul de stat, iar Primăria Deva a contribuit cu o cofinanțare de 516.844 lei.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

0 comments