Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 13 aprilie 2016, ora 1600, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, o întâlnire cu scriitorul Ion Urda, care va fi sărbătorit cu prilejul împlinirii de curând a frumoasei vârste de 65 de ani.

Cu această ocazie, va fi lansată biobibliografia „Ion Urda – poetul cu pană de înger”, elaborată de Biblioteca Județeană, lucrare ce înglobează o amplă trecere în revistă a biografiei și a activității literare a celui sărbătorit, împreună cu numeroase referințe critice ale unor scriitori și critici literari despre opera acestuia, precum şi antologia lirică „Granit îndurerat”, semnată Ion Urda.

De peste 20 de ani, numele lui Ion Urda este nelipsit din viața culturală a județului Hunedoara, din paginile revistelor literare, de la întâlnirile cu cititorii. De la volumul de debut, „Redefiniri sentimentale”, apărut la Deva în 1998, Ion Urda a dovedit faptul că poezia face casă bună cu un spirit tehnic, ingineresc. Nu este singurul caz din literatură în care un inginer, obișnuit cu rigoarea cifrelor și a măsurătorilor, este și un poet de mare sensibilitate, un scriitor de talent. Lumea aparent aridă a tehnicii, a cifrelor, nu este incompatibilă cu creația poetică și Ion Urda ne demonstrează acest lucru în mod strălucit.

S-a născut la 13 ianuarie 1951, la Tismana, jud. Gorj. Studiile liceale le-a făcut la  Liceul Baia de Aramă, jud. Gorj, între anii 1966 și 1970. Este absolvent (1973) al Institutului de Subingineri din Hunedoara şi al Universităţii din Petroşani, Facultatea de Maşini şi Instalaţii Electromecanice, fiind licenţiat ca inginer în specialitatea Maşini şi Instalaţii (1995). În 2004 a obținut doctoratul în ştiinţe inginereşti cu teza „Cercetări privind creşterea gradului de protecţie al instalaţiilor şi personalului pe timpul avariilor în siderurgie”.

În perioada 1972-2004 a lucrat la Combinatul Siderurgic Hunedoara, ocupând succesiv diverse funcţii. În perioada 2004-2005, a fost director la SC Evelin Agroinvest SRL Hunedoara. Din noiembrie 2005 a lucrat ca inginer în compartimentul Calitate-Mediu al SC Apa Prod SA, Sucursala Hunedoara. Începând cu anul 1992, în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 şi 2000-2004, a fost ales consilier în cadrul Consiliului Local al municipiului Hunedoara, iar în 2004 – 2008, consilier în cadrul Consiliului Judeţean  Hunedoara.

Pasionat de literatură încă din anii școlii, și-a făcut debutul publicistic în 1997, în revista literară „Provincia Corvina”, cu un grupaj de poeme şi articolul-eseu Ne vindem eternitatea pe himere?. De-a lungul anilor, a publicat poezie, cronică literară şi plastică, eseu, interviu, texte umoristice, epigrame în revista literară „Provincia” (ulterior a devenit „Corvina”, propunere ce i-a aparţinut).

Debutul editorial s-a produs în anul 1998, cu volumul de poezie Redefiniri sentimentale, apărut la Editura Sigma Plus din Deva.

Dintre volumele de literatură semnate Ion Urda, fac parte: Redefiniri sentimentale, Deva, 1998; Solie cu pană de înger, Deva, 2008; Zâmbete printre ruine (epigrame, umor, paradoxism), Deva, 2009; Cioburi de vitraliu – opinii delincvente, Deva, 2010; Cultul boemei literare la Eugen Evu, studiu bibliofil, Deva, 2011.

Din anul 1997, este membru în colegiul de redacţie al revistei de literatură şi artă „Provincia Corvina”, iar din anul 2005, redactor-coordonator al revistei „Nova Provincia Corvina”, serie nouă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.