Majoritatea angajaților de la Depoul de Locomotive Timișoara, dar și persoane din conducere, cum ar fi șeful unității, adjunctul acestuia, contabila șefă, liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timișoara, precum și un agent de poliție sunt implicați în furtul de motorină descoperit de procurorii DIICOT, prejudiciul din dosar depășind 1 milion de euro.

Procurorii DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Poliție Transporturi au efectuat joi 47 de percheziții pe raza județelor Timiș și Caraș-Severin, într-o acțiune vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2010, la nivelul Depoului de Locomotive Timișoara s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, având ca scop însușirea și sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan infracțional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupării.

Grupul s-a constituit în jurul persoanelor cu atribuții de conducere, organizare și control din cadrul Depoului de Locomotive Timișoara, respectiv șeful unității, adjunctul acestuia, contabila șefa, gestionarul șef, precum și liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timișoara, fiecare dintre aceștia având sarcini și roluri clar definite.

Aceștia coordonau activitatea de sustragere a unor cantități uriașe de motorină din gestiunea unității, prin diferite manopere dolosive, acoperite scriptic prin evidențierea în documentele unității a unor consumuri de combustibil mai mari decât cele reale, manopere care permiteau însușirea și sustragerea surplusului rămas în gestiune.

În această activitate, au fost atrași de-a lungul timpului marea majoritate a angajaților Depoului de Locomotive Timișoara, care își aduceau aportul la activitatea infracțională în funcție de poziția ocupată în cadrul unității.

La această grupare au aderat administratorul unei societăți comerciale, care funcționează “clandestin” lângă rezervoarele principale ale Depoului de Locomotive Timișoara precum și alte două persoane care aveau rolul de a valorifica combustibilul sustras.

Procurorii mai susțin că activitatea infracțională era gândită foarte laborios și pusă la punct în cel mai mic detaliu, membrii grupului evidențiind în documentele unității consumuri de combustibil mai mari decât cele reale, făcând astfel posibilă însușirea și sustragerea surplusului rămas în gestiune.

Totodată, în activitatea infracțională au fost atrași și angajații laboratorului de determinări fizico-chimice din cadrul Depoul de Locomotive Timișoara, care utilizau formule de calcul fictive în buletinele de analiză în vederea producerii unor surplusuri de motorină în gestiune.

Ulterior, pentru corelarea acestor cifre cu cantitățile alimentate și cele menționate în documentele justificative, gestionarul șef al Depoului de Locomotive Timișoara consemna în registrele aferente cifre nereale ale cantităților de motorină alimentate, în timp ce primitor-distribuitorii din subordinea sa foloseau pentru consemnarea cantităților alimentate foi volante, astfel încât să poată fi reglate ulterior cifrele în registrul înseriat, așa cum prevede procedura de alimentare.

S-a mai reținut că șeful Depoului de Locomotive Timișoara avea obligația de a verifica zilnic înscrisurile existente în registrele de activitate, de a organiza inventarierile decadale, de a verifica integral înregistrările instalațiilor ICL, CEL IVSM, Deuta și benzile de vitezometru și de a participa în comisiile tehnice de constatare și tratare a deficiențelor de material rulant. Contrar acestor îndatoriri, șeful de depou, în mod voit, nu și-a îndeplinit aceste atribuții.

De asemenea, o altă suspectă, adjunct al șefului de depou, responsabilă de exploatarea și întreținerea locomotivelor, viza foile de parcurs întocmite în fals de către mecanicii de locomotivă, în care erau menționate cantitățile de motorină livrate și consumate, fără să ia măsuri de eficientizare a consumului și de reducere a pierderilor. Totodată, suspecta avea un rol determinant în planificarea în ture a mecanicilor implicați în activitatea infracțională.

Anchetatorii mai spun că un rol marcant în interiorul grupării l-a avut liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timișoara. Acesta a sprijinit sustragerile de combustibil, prin exercitarea de constrângeri și intimidări la adresa organelor de control din cadrul Regionalei CFR Timișoara în cazurile în care aceștia constatau nereguli cu privire la consumurile nejustificate de motorină.

Totodată, liderul de sindicat primea lunar, de la fiecare mecanic de locomotivă înscris în sindicat, sume cuprinse între 50-100 euro, provenite din valorificarea combustibilului sustras. În funcție de persoanele agreate, liderul sindical, prin intermediul șefului de tură și a revizorului, a coordonat și planificat programul mecanicilor de locomotive, în vederea săvârșirii sustragerilor.

De asemenea, activitatea grupului a fost sprijinită de către un agent de poliție din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Timișoara.

Polițistul este suspectat că, începând cu anul 2014, a facilitat activitatea de sustragere de combustibil din incinta depoului și a îngreunat cercetările efectuate în legătură cu sustragerile, oferind informații membrilor grupului despre modul de desfășurare a investigațiilor.

În urma cercetărilor s-a constatat că surplusul de combustibil rămas la dispoziția gestionarului șef era valorificat de către acesta și de către subordonații săi prin vânzarea sub prețul pieței, către mai multe persoane fizice și juridice. De asemenea, în activitatea de valorificare au fost implicați și doi electricieni din cadrul depoului.

Cu ajutorul reprezentantului unei societăți comerciale ce funcționa “clandestin” lângă rezervoarele principale ale Depoului de Locomotive Timișoara, motorina era livrată direct din rezervoarele depoului printr-un furtun tip “pompieri”, cât și prin intermediul unor conducte subterane ce fac legătura între rezervoarele depoului și o pompă de alimentare tip PECO aflată în spațiul aparținând CFR.

O altă modalitate de valorificare a surplusului de motorină se desfășura prin intermediul angajaților depoului care scoteau motorina cu autoturismele personale, în acest sens fiind elocvente prinderile în flagrant realizate pe parcursul cercetărilor.

În acest dosar se efectuează cercetări față 44 de suspecți. Prejudiciul în acest caz se ridică la suma de 3.997.068 lei.

Cu ocazia perchezițiilor au fost găsite și ridicate importante sume de bani fiind totodată identificate și conducte artizanale folosite la sustragerea motorinei.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Timișoara, IJJ Timiș precum și Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și Departamentul de Informații și Protecție Internă. La activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Comentarii

comentarii

0 comments