Taberele, excursiile, expedițiile și alte activități de timp liber din învățământul preuniversitar se vor organiza după un nou regulament-cadru, aprobat marți de ministrul Educației, Adrian Curaj.

Potrivit unui comunicat de presă al MENCȘ, documentul statuează o serie de reguli și obligații menite să ducă la asigurarea din partea cadrelor didactice și a unităților de învățământ preuniversitar a condițiilor de siguranță pentru elevi și preșcolari pe durata acestor activități.

Regulamentul stipulează o serie de obligații și pentru toți participanții la tabere sau excursii: elevi, profesori și părinți.

Una dintre schimbările majore aduse de noul regulament este mutarea deciziei privind aprobarea respectivei activități de la inspectoratul școlar județean la unitatea de învățământ, demers care urmărește simplificarea procesului organizatoric.

Astfel, a fost eliminată condiția ca documentația necesară aprobării deplasării să fie realizată cu o lună înainte.

Pe de altă parte, regulamentul face distincție clară între activitățile realizate în localitatea în care se află unitatea de învățământ și cele din altă localitate, reducând astfel birocrația în cazul activităților derulate în localitate.

Mai mult, a fost simplificat și formularul prin care părintele/tutorele legal își exprimă acordul de participare al copilului.

“Regulamentul aprobat este un document-cadru bine structurat, suplu, care stipulează atât documentația necesară aprobării și derulării activităților, cât și obligațiile cadrelor didactice organizatoare, ale părinților și ale elevilor. Nu în ultimul rând, acesta permite unităților de învățământ elaborarea unor regulamente proprii, adaptate specificului unităților de învățământ”, susține MENCȘ în comunicatul de presă.

Astfel, cadrele didactice și/sau unitățile de învățământ preuniversitar care organizează tabere, excursii, expediții și alte activități de timp liber au obligația să ia toate măsurile în vederea asigurării condițiilor de siguranță ale elevilor/preșcolarilor pe durata acestora, inclusiv să se asigure că existe acordul părintelui/tutorelui legal privind participarea copilului.

În ceea ce privește elevii/preșcolarii implicați în tabere/excursii/expediții/alte activități similare, aceștia au obligația: să respecte condițiile de siguranță pe parcursul deplasărilor în grup cu trenul/autocarul/avionul, să nu recurgă la acte de violență pe parcursul deplasării spre/dinspre tabără/ excursie/expediție, să nu pericliteze siguranța și securitatea participanților pe parcursul deplasării spre/dinspre tabără/excursie/expediție, să se comporte civilizat și să nu distrugă bunuri, să manifeste un comportament responsabil față de propria persoană și față de ceilalți participanți la tabără, să nu aducă și să nu consume tutun, alcool, substanțe stupefiante și psihotrope.

Pentru asigurarea securității elevilor/preșcolarilor, cadrele didactice organizatoare au cel puțin următoarele obligații: să sesizeze autoritățile competente cu privire la toate aspectele care țin de siguranța și protecția participanților la activitate, să asigure câte un cadru didactic însoțitor pentru fiecare 10 elevi participanți, să ia măsuri de prevenire/reducere a riscurilor de vătămare a participanților, să adapteze activitățile la vârsta, stadiul de dezvoltare, nevoile și ritmul elevilor participanți.

De asemenea, cadrele didactice organizatoare trebuie să țină cont de o serie de aspecte logistice pe care trebuie să le aducă la cunoștința elevilor/preșcolarilor participanți. Printre acestea se regăsesc scopul și programul activității, obiectivele turistice care vor fi vizitate, durata deplasării (ziua, ora și locul plecării, respectiv sosirii), localitatea de destinație, unitatea de cazare și distanța până la aceasta, precum și pachetul de servicii privind transportul, condițiile de cazare și masă și dotările suplimentare din incinta unității de cazare (ex. piscine, terenuri de fotbal sau tenis, mese de ping-pong etc.).

“Regulamentul se aplică tuturor activităților de timp liber/excursiilor/taberelor/expedițiilor și conține prevederi specifice atât pentru activitățile care se desfășoară în localitatea în care se află unitatea de învățământ, cât și pentru cele care presupun deplasarea în altă localitate cu contractarea de servicii de transport/cazare și masă”, mai precizează sursa citată.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.