Produse eco-inovative din Regiunea Vest precum vopsea lavabilă cu proprietăți termoizolante, un supliment alimentar din plante pentru prevenirea nosemozei (cunoscută și sub numele de „boala mizeriei”) la albine, monitor de mediu portabil (Uradmonitor), platformă pentru dezvoltarea rapidă a aplicațiilor Produse inovative în vestul țării, prin intermediul Tehimpulssoftware de business și un proiector inteligent pentru telefonul mobil se comercializează pe piața din Regiunea Vest și din alte regiuni sau se află în plin proces de pregătire pentru a fi comercializate.

Aceste produse au câștigat competițiile de inovare organizate pe parcursul anilor 2014 și 2015 de către Asociația Tehimpuls-Centru Regional de Inovare și Transfer Tehnologic și astfel, au beneficiat de granturi în valoare de câte 10.000 de euro, traininguri în domeniul proprietății intelectuale și a comercializării produselor, de consultanță, precum și de asistență tehnică pentru patentarea produselor.

Finanțarea acestor produse a fost acordată în cadrul proiectului Asociației Tehimpuls Întreprinderi Eco-Inovative în Regiunea Vest”, proiect susținut – în proporție de aproximativ 90% – cu fonduri nerambursabile norvegiene acordate prin Mecanismul Financiar Norvegian–Norway Grants pentru domeniul de finanţare Inovare Verde în Industria din România, iar aproximativ 10% din finanțare a fost asigurată de Asociația Tehimpuls. Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 179.000 euro.

Obiectivul principal al proiectului a constat în sprijinirea întreprinderilor din Regiunea Vest în vederea facilitării comercializării celor mai bune idei eco-inovative (produse, servicii şi tehnologii care urmăresc o utilizare mai eficientă a resurselor şi/sau un impact redus asupra mediului). Proiectul a fost inițiat în luna iunie a anului 2014 și se încheie la finalul acestei luni (aprilie 2016) prin organizarea unui eveniment dedicat beneficiarilor proiectului și mediului academic și celui universitar din Regiunea Vest.

Asociația Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic este un organism non-guvernamental, non-profit, creat în anul 2006 cu misiunea de a crește competitivitatea economiei Regiunii Vest prin facilitarea cooperării dintre firme și universități, cât și organizații de cercetare-dezvoltare și inovare.

Membrii fondatori ai Asociației Tehimpuls sunt Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Asociația pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona de Vest și Asociația Inginerilor din România. Acestora li s-au alăturat, în anul 2010, SC Azur SA și Obrist Eastern Europe SRL, iar în anul 2013, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Informații suplimentare despre proiectul Asociației Tehimpuls Întreprinderi Eco-Inovative în Regiunea Vest” se găsesc pe pagina web www.tehimpuls.ro.

Comentarii

comentarii

0 comments