Peste 100.000 de persoane au participat, sâmbătă, pe muntele Șumuleu Ciuc, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, la tradiționalul pelerinaj de Rusaliile Catolice, considerat cel mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est.

Pelerinii au început să urce muntele Șumuleu încă de la primele ore ale dimineții, cântând imnuri religioase și rugându-se la Fecioara Maria. Unii dintre credincioși au dormit în corturi amplasate pe muntele Șumuleu, iar alții au înnoptat chiar sub cerul liber, în ciuda vremii răcoroase și umede. Au existat și credincioși care și-au petrecut noaptea în rugăciune, la biserica franciscană. Printre pelerini se numără și persoane care au venit pe jos de la zeci sau chiar de la sute de kilometri și care spun că nu simt oboseala și nici durerea la gândul că vor ajunge ‘pe muntele sfânt Șumuleu’, să se roage Maicii Domnului.

Dis de dimineață, organizatorii evenimentului, reprezentanții Ordinului Franciscanilor, au împodobit cu flori altarul de la care se oficiază slujba religioasă și au făcut ultimele pregătiri înainte de marea procesiune.

În tot acest timp, sute de grupuri de credincioși au început să sosească pe muntele Șumuleu Mic, purtând în mâini steaguri care să ateste apartenența locală, steaguri religioase, crenguțe verzi, dar și steagul Ungariei, pe cel secuiesc sau steaguri arpadiene. Cei mai mulți cântau imnuri religioase și rosteau rugăciuni în cinstea Fecioarei Maria, care se află în centrul acestui pelerinaj și căreia i-au cerut ajutorul pentru ei și întreaga familie. Printre cei care au urcat pe muntele Șumuleu s-au numărat persoane de toate vârstele, de la bătrâni sau se ajutau de baston sau cârje, până la copii foarte mici, purtați în brațe sau în cărucior de părinții lor.

Potrivit tradiției, mulți dintre pelerini s-au oprit la catedrala franciscană de la baza muntelui Șumuleu și s-au închinat la statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, după care au pornit în procesiune către locul unde se oficiază liturghia.

Unii dintre credincioși nu au folosit ruta obișnuită pentru a ajunge la altarul în aer liber, ci au urcat spre locul slujbei pe un deal abrupt, denumit și ‘Drumul Crucii’, care pornește la câteva sute de metri de catedrala franciscană și pe care se află 14 cruci ce simbolizează locurile de oprire ale lui Isus pe Golgota. De asemenea, unii dinte ei s-au recules la patru vechi lăcașe din zonă: Capela Salvator, Capela lui Iisus Suferind, Capela Sfântul Anton și Capela Sfântul Ioan din Nepomuk.

Lângă altarul în aer liber a fost amplasată o replică în lemn a statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, care se află în catedrala franciscană de la Șumuleu Ciuc, unde oamenii au format cozi impresionante pentru a se ruga. De asemenea, credincioșii s-au supus și tradiției de veacuri, aceea de a se spovedi, zeci de preoți catolici oficiind acest serviciu chiar sub cerul liber.

Slujba de Rusalii a fost oficială de arhiepiscopul catolic de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György, împreună cu un impresionant sobor de preoți, singurul invitat al slujbei de Rusalii fiind preotul paroh Csintalan László.

Arhiepiscopul Jakubinyi György a spus că această mare procesiune are o tradiție de peste patru secole și reprezintă un act religios prin care este venerată Fecioara Maria.

‘În fiecare an susținem și accentuăm că este un act religios de vot național, din 1567, prin care venerăm pe Preacurata Fecioară Maria, îi mulțumim că strămoșii noștri au putut să rămână catolici și, totodată, cerem ajutorul ei, intercesiunea pe lângă fiul său, om adevărat și Dumnezeu adevărat, Isus Hristos’, a afirmat arhiepiscopul Jakubinyi György.

Motto-ul din acest an al pelerinajului, care s-a ținut pentru a 449-a oară, a fost ‘Fii binecuvântată, Fecioară Preasfântă, Doamna Milostivirii!’, întrucât, potrivit organizatorilor, ‘Sanctitatea sa, papa Francisc, le-a propus în mod expres tuturor diacezelor să deschidă poarta sacră a milostivirii’. De altfel, preoții i-au îndemnat pe cei prezenți să fie buni și milostivi și să-și ajute semenii, atunci când se întorc la casele lor.

La pelerinajul de Rusaliile Catolice a participat, la fel ca în ultimii ani, și președintele Ungariei Ader Janos, alături de soția sa, Herczegh Anita, precum și vicepremierul țării vecine, Semjen Zsolt, toți trei fiind prezenți în vizită privată în țara noastră.

Niciunul dintre oficialii prezenți nu a făcut declarații politice și nici nu a ținut discursuri, regula fiind impusă de reprezentanții Ordinului Franciscanilor care nu doresc să dea manifestării religioase un caracter politic.

Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei și a celui secuiesc.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc are în centru statuia Fecioarei Maria, aflată în Biserica Franciscană, care anul trecut a împlinit 500 de ani și care este considerată făcătoare de minuni. Atât preoții cât și credincioșii cred că cel mai mare miracol este evenimentul care stă la originea acestui pelerinaj.

În anul în 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioșilor romano catolici din scaunele secuiești Ciuc, Gheorgheni și Casin. Aceștia s-au împotrivit și, adunați la Șumuleu sub conducerea preotului Istvan din Joseni, au pornit să înfrunte armata mult mai numeroasă a principelui. În tot acest timp, cei rămași la biserică — bătrânii, femeile și copii — s-au rugat la statuia Fecioarei Maria să îi ajute pentru a-și apăra credința. Secuii au reușit să respingă atacul și, împodobindu-și steagurile cu crengi de mesteacăn, s-au întors la Șumuleu și împreună cu ceilalți s-au rugat Domnului și Sfintei Fecioare, în semn de mulțumire pentru obținerea victoriei.

În memoria acestui eveniment istoric, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor catolicii vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Șumuleu Ciuc, purtând crengi verzi în mâini și se roagă la statuia făcătoare de minuni.

Pentru că evenimentul capătă, cu fiecare an, o amploare tot mai mare, autoritățile locale și reprezentanții Ordinului Franciscanilor au început demersurile pentru includerea pelerinajului de la Șumuleu Ciuc pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO.

În documentația trimisă UNESCO se arată că ‘întrunirea credincioșilor de la Șumuleu Ciuc oferă cercetătorilor în domeniul patrimoniului imaterial unul dintre cele mai complexe cadre de studiere a mentalităților și practicilor religioase actuale. Nu în ultimul rând, pelerinajul este—și poate rămâne și în viitor-un mijloc eficient pentru punerea în valoare, dezvoltarea și promovarea patrimoniului local, în ansamblul lui’.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

0 comments