În fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează o manifestare cultural-educativă cu mare impact la cei mai tineri cititori ai noștri, un concurs de o factură deosebită, menit să-i  apropie pe micii cititori de carte, de autori: Trofeul Micului Cititor. Manifestarea a ajuns la cea de-a XXXVI-a ediție. Concursul este un prilej pentru elevii din ciclul primar de a răsplăti editura, autorul, ilustratorul de carte care, în anul care a trecut, s-au dovedit a fi în topul aprecierilor lor.

În ziua de 1 iunie 2016, ora 1000, în Sala Mare a Teatrului de Arta Deva, se va acorda acest mult așteptat și îndrăgit trofeu. Concursul este un prilej deosebit  pentru tinerii cititori de a cunoaște direct activitatea unei edituri, să afle care este drumul cărții de la stadiul de manuscris până la cartea pe care o văd în rafturile librăriilor sau pe care o împrumută de la bibliotecă. În plus, este extrem de instructiv și dialogul care se stabilește între copii și scriitorii invitați, cei care s-au bucurat de aprecierea acestor exigenți cititori, copiii. Prin acordarea acestui trofeu, copiii își dezvoltă și cultivă simțul estetic, capacitatea de apreciere a stilului unui autor, pot să aprecieze o carte din multiple puncte de vedere. Astfel, ei vor îndrăgi și mai mult cartea și lectura, vor deveni prieteni ai cărții pentru toată viața.

Concomitent cu decernarea Trofeului Micului Cititor, în fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își desemnează cel mai fidel tânăr cititor. În felul acesta este răsplătit cititorul de vârstă fragedă care a citit cele mai multe cărți de la bibliotecă în anul care a trecut, cel care i-a trecut pragul de cele mai multe ori.

În anul 2016, la acordarea Trofeului Micului Cititor au fost angrenate următoarele instituții școlare-partenere din Deva:

  • Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
  • Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva
  • Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
  • Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
  • Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
  • Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna” Deva
  • Școala Primară „Samuel” Deva

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.