Ca în fiecare an, în această perioadă localitatea arădeană Mândruloc găzduiește o nouă ediție a Sărbătorii Trandafirului. Organizată în cel mai mare rozariu din țară, aparținând Fundației ”Eutopia Gardens”, sărbătoarea a juns la ediția cu numărul 9. 

Aflat lângă drumul național DN7 Arad — Deva, rozariul, care deține peste 2000 de taxoni de trandafiri, face parte din parcul dendrofloricol ‘Eutopia Gardens’, care a fost amenajat până acum pe aproximativ jumătate din suprafața pe care proprietarii intenționează să o realizeze, de 25,5 ha. Trei hectare din cele amenajate sunt plantate cu trandafiri, celelalte suprafețe fiind ocupate de colecțiile cu plante perene, arbori ornamentali și zona cu livadă. Parcul dendrologic pote fi vizitat gratuit întregul sezon, a menționat sâmbătă, pentru Agerpres, ing Mihaela Buzatu, președintele fundației.

Aceasta a susținut că, atunci când amenajările vor ajunge la final, rozariul de la Arad va fi cel mai mare parc dedicat trandafirilor din Europa de Est, loc deținut în prezent de rozariul din Budateteny, Ungaria, care are circa 2.400 de soiuri.

“Am început amenajarea parcului dendrologic în urmă cu 20 de ani și, aplicând ‘politica pașilor mărunți’, am reușit să facem ceea ce se vede. Avem soiuri diferite de trandafiri, originari din Italia, din Germania, din Franța ș.a.m.d.. , cel mai valoros soi fiind cel numit Eden Rose, care face parte dintr-o grupă numită Meilland Romantica, trandafiri bogați cu aer nostalgic. Trebuie să spun că a fost prima oară când am primit ajutor din partea autorităților locale, mai exact din partea Consiliului Județean, prin Centrul Cultural Județean, având promisiuni că vom fi sprijiniți și pe mai departe, incusiv prin acordarea de asistență în vederea accesării de fonduri europene”, a afirmat Mihaela Buzatu.

Sărbătoarea Trandafirului a cuprins un recital de muzică clasică, în interpretarea Cvartetului de coarde al Liceului “Sabin Drăgoi” din Arad, urmat de un recital de pian susținut de Ioanita Mihailycsek și Renata Kulcser, eleve ale Școlii Populare de Arte din Arad. Progamul s-a încheiat cu un recital de muzică ușoară, susținut de soliștii Vlad Șerban și Mădălina Boroneanț, laureați ai Festivalului Pop Star.

Evenimentul a fost organizat de Fundația ‘Eutopia Gardens’, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad.

Sursa. Agerpres

Comentarii

comentarii

0 comments