Elevii Colegiului Național ”Decebal” din Deva au reușit să fie din nou învingători și au câștigat cu scorul de 3 la 0 confruntarea cu elevii de la ”Mihai Eminescu” din Petroșani, în finala celei de-a treia ediții a concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”

Organizat de către biblioteca din Deva și având drept premii opt biciclete pentru locul întâi, opt tablete pentru locul al doilea, opt dispozitive Kindle pentru locul al treilea, dar ș 136 de pachete cu cărți, trofee și diplome, concursul a atras în acest an participanți de la 17 instituții școlare din județul Hunedoara.

”De la bun început, ne-am propus să oferim tinerilor o ocazie deosebită de a-și îmbogăți cunoștințele prin intermediul lecturii. După ce au citit sute de pagini din cele cinci mari domenii ale cunoașterii (științe, artă/sport, literatură, geografie, istorie) pe care le-am ales pentru concurs, elevii au luat parte cu entuziasm la competiție. Ei au fost, o dată în plus, atrași spre lectură și spre cercetarea unor teme noi, cu care nu se întâlnesc la școală, teme de interes pentru tinerii de azi: castele și cetăți din România, gimnastică, istoria Egiptului, filme de Oscar, titanii Renașterii, Parcul Național Retezat, obiceiuri și tradiții la români sau muzică pop-rock” a declarata Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecaii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

Confruntarea finală a fost palpitantă, a fost o luptă strânsă până la ultima întrebare. Concurenții s-au dovedit a fi bine pregătiți, s-au mișcat cu ușurință prin toate întrebările, fie că a fost vorba de personajele lui Alexandre Dumas, de continentul american sau de stațiuni din România, de citate și expresii celebre, de istoria Angliei, de personajele din opera lui Ion Creangă, dar și ale literaturii pentru copii, fie că au fost întrebați despre femei câștigătoare ale Premiul Nobel sau despre Albert Einstein. Atmosfera concursului a fost electrizantă, în spatele echipelor s-au aflat colegi, profesori, toți își încurajau echipa și s-au bucurat împreună de victorie.

Concursul a fost câștigat de Colegiul Național „Decebal” din Deva, pe locul doi s-a clasat Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, iar locul al treilea a fost ocupat de Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.

La finalul festivității de premiere a avut loc o tragere la sorți a premiilor surpriză, cei norocoși primind din partea sponsorilor 7 telefoane mobile, o tabletă, un aparat foto, un birou, trei polițe de asigurare în caz de accident, cinci invitații pentru două persoane la Aqualand Deva, trei invitații la pizza pentru trei echipe și un tort.

Printre sponsorii concursului s-au aflat și în acest an companii de renume, precum Vodafone Romania, Editurile Humanitas, Nemira, Trei sau Rao din București, dar și companii locale precum Top Tech Srl.

”Pentru noi, Biblioteca Județeană, această a treia ediție a concursului „Citești și câștigi!” a fost un adevărat succes pentru că este încununarea unei munci desfășurate cu dăruire și mai ales cu profesionalism de către colegii mei (Carmen Maria Drăgoi, Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Diana Trif, Luminița Vulcan, Daniel Oprean și Emil Scripcariu), dovadă fiind nivelul ridicat al întrebărilor adresate concurenților de-a lungul tuturor etapelor concursului.” a declarat managerul bibliotecii devene, Ioan Sebastian Bara.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.