Aniversările sunt întotdeauna prilejuri de rememorări, de aduceri aminte și de evaluări ale unei activități întinse pe mai multe decenii. În acest an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva împlinește 65 de ani de la înființare.

Biblioteca noastră poartă numele marelui lingvist român Ovid Densusianu, provenit din renumita familie a Densușienilor, cu rădăcini în județul Hunedoara. Este o bibliotecă relativ nouă, ea nu are în spate istoria bogată a unor biblioteci precum cele din Iași, București, Sibiu, Tg. Mureș, Cluj-Napoca. Dar, alături de aceste „biblioteci-surori”, biblioteca hunedoreană a stat mereu cu fruntea sus și a avut realizări demne de o instituție de cultură de prestigiu.

Drumul parcurs în cele aproape șapte decenii a fost un drum anevoios, sinuos, un drum străbătut în mare parte în anii comunismului, cu tot ce a presupus această perioadă din viața noastră. Am fost, la început, o simplă bibliotecă regională, în care activitatea preponderentă a fost împrumutul de cărți. Cu trecerea anilor, însă, în ciuda tuturor greutăților întâmpinate, biblioteca a reușit să devină o instituție apropiată publicului, căutată de mii de cititori de toate vârstele. Generații întregi au trecut pragul bibliotecii și au aflat aici acea ambianță caldă, prietenoasă, primitoare, care este proprie întâlnirilor dintre prieteni adevărați. Pentru că cititorii noștri au fost prietenii noștri pe care nu i-am dezamăgit niciodată și acum, la aniversare, constatăm cu bucurie cât de mare este numărul acestor prieteni: de la elevi de toate vârstele la pensionari, de la scriitori la medici și juriști, de la studenți la jurnaliști și editori. Cu toți aceștia am alcătuit o uriașă familie care ne este aproape și pe al cărei sprijin ne putem bizui.

Chiar înainte de 1990, biblioteca a început să devină o instituție de cultură care, prin activitățile culturale organizate, a atras un public numeros, de toate vârstele și categoriile sociale. Fără a neglija activitatea de bibliotecă propriu-zisă, aceea care înseamnă achiziție, completare, informare bibliografică, activitate metodică, relații cu publicul, biblioteca noastră a inițiat o serie de activități culturale de înaltă ținută: „Zilele scriitorilor zărăndeni”, simpozionul științific „Carte. Lectură. Informare”, „Salonul Editurilor Hunedorene”, „Trofeul Micului Cititor”. În acest fel, au fost atrase spre bibliotecă largi segmente de populație care, poate, fără aceste activități nu i-ar fi trecut pragul.

Odată cu schimbările din viața politică din 1989, biblioteca a intrat și ea într-o etapă nouă, s-a adaptat din mers la cerințele unei perioade dinamice, cu un public tot mai avid de informație. Sigur, statisticile sunt relevante, dar nu cifrele și evaluările numerice contează, ci extraordinarul salt calitativ care s-a înregistrat în activitatea Bibliotecii Județene. Dincolo de achizițiile de la an la an tot mai numeroase și mai valoroase, dincolo de activitatea de informare bibliografică intrată și ea într-o nouă etapă, biblioteca a început să se deschidă tot mai mult spre comunitate. Dintr-o simplă instituție care dădea cărți cu împrumut, Biblioteca Județeană a devenit o autentică bibliotecă a secolului XXI, o instituție perfect adaptată erei informațiilor și internetului. Am fost printre primele biblioteci publice din România care au aderat la programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”, al Fundației „Bill și Melinda Gates”, am creat un centru biblionet în sediul bibliotecii, în cele cinci filiale, în 58 de biblioteci publice din județul Hunedoara, precum și în două centre de îngrijire și asistență și trei centre de plasament din județ.

În sprijinul afirmației că suntem o bibliotecă a secolului XXI stă și faptul că beneficiem de toate avantajele internetului: site-ul bibliotecii (a obținut Premiul pentru cel mai bun site de bibliotecă, în anul 2008, din partea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România), catalog on-line, pagină de facebook, blog, canal youtube – sunt instrumente aflate în slujba utilizatorilor. Din anul 2012 pe site-ul bibliotecii a fost creată secțiunea „Biblioteca Digitală Hunedoara”, prin care se facilitează accesul la documentele digitale locale.
Activitățile organizate pentru publicul de toate vârstele, în special pentru tineri, au fost tot mai numeroase și mai apreciate, mai îndrăgite. Evenimente de mare anvergură cum sunt „Eminesciana”, „Unirea Principatelor Române”, „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”, „Trofeul Micului Cititor”, „Noaptea Bibliotecilor”, „Carnaval de Halloween” sau „Salonul Hunedorean al Cărții”, de la un an la altul tot mai amplu, poartă marca Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. Salonul de carte, organizat în fiecare toamnă la Deva, a reușit să fie unul dintre cele mai importante târguri de carte din România, prin numărul mare de edituri participante (atât din țară cât și din județ), acesta crescând cu fiecare an.
În fiecare lună organizăm cel puțin patru-cinci evenimente culturale cu mare priză la public: lansări de carte și întâlniri cu scriitori, prezentări ale unor evenimente și personalități ale culturii române și universale, standuri de carte ale editurilor din țară etc. Trebuie remarcată calitatea excepțională a invitaților noștri la aceste evenimente. Lansările de carte au fost onorate de personalități ca: Alex. Ștefănescu, Emil Hurezeanu, Lucian Boia, Marko Bela, Marin Moraru, principele Radu, principele Nicolae, lingvistul Dorin N. Uritescu etc. Personalități ale vieții teatrale și muzicale au fost oaspeții noștri la evenimente precum „Eminesciana” (Ion Caramitru) și „Noaptea Bibliotecilor” (Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, trupa PACT by Leo Iorga & Adi Ordean).
Un loc central în activitățile pe care le organizăm îl reprezintă tinerii, elevii cărora le oferim informații utile menite să le completeze cunoștințele dobândite la orele de clasă. Am organizat pentru ei un concurs de cultură generală, intitulat „Citești și câștigi!”, concurs desfășurat între echipele de elevi din diferite colegii și licee din județ, un concurs televizat în direct, la finalul căruia câștigătorii au fost recompensați cu premii importante. Tot pentru ei organizăm manifestări cultural-educative, cu prilejul diferitelor evenimente, aniversări sau zile festive, la finalul cărora cei mai studioși sunt răsplătiți cu premii.
Copiii, cei mai tineri prieteni ai bibliotecii, se bucură de o atenție specială, lor le organizăm activități atractive, care să le dezvolte dragostea pentru lectură. Nu-i uităm pe copiii internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Deva, pentru care am creat un centru special, „Sala Pinocchio”, iar pentru copiii aflați în centrele de plasament din județ, am inițiat campania „O jucărie pentru fiecare”, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.
În ultimul deceniu, a luat o amploare deosebită activitatea de editare, de informare, pe care o desfășurăm pe mai multe căi. Din anul 2005 edităm trimestrial revista „Vox libri” (revistă care a obținut Premiul pentru cea mai bună publicație serială de specialitate pe anul 2006 din partea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România), la care colaborează personalități importante din județ și din țară.
Pe lângă aceasta, realizăm lucrările cu caracter de informare „Noutăţi în bibliotecă”, „Evenimente şi manifestări culturale”, „Calendarul personalităţilor hunedorene” etc.
Am inițiat un amplu demers de realizare și editare a lucrării „Județul Hunedoara, monografie”, lucrare în cinci volume, cu o impresionantă cantitate de informație despre județul Hunedoara și oamenii lui. Lucrarea „Județul Hunedoara, monografie”, vol. I-III, a fost apreciată și distinsă cu Diploma de Merit pentru cea mai bună lucrare de specialitate în cadrul secțiunii „Studii și cercetări sub formă de volum”, acordată de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România în anul 2013.
Am realizat și editat lucrarea „Deva, monografie”, prima monografie științifică a municipiului reședință de județ, un proiect derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, proiect concretizat în două volume extrem de bine documentate și elaborate cu rigoare științifică.
Anul acesta vom marca cei 65 de ani de existență ai bibliotecii noastre prin elaborarea unui volum aniversar la a cărui realizare contribuie foști și actuali bibliotecari, într-o colaborare dintre generații. Este o lucrare amplă, ce a presupus studierea documentelor de arhivă, a presei locale de-a lungul timpului, a fișierelor bibliotecii. În final, va rezulta o lucrare închegată care va cuprinde istoricul bibliotecii, compartimentele sale, activitățile realizate pentru comunitate, precum și gânduri legate de bibliotecă din partea prietenilor noștri. Vom lansa acest volum la începutul lunii octombrie, la Salonul Hunedorean al Cărții, când vom avea o zi specială dedicată Bibliotecii Județene.
Biblioteca Județeană își extinde permanent aria de interes, colaborarea și parteneriatul cu alte instituții de cultură. Un mare proiect pe care l-am finalizat se referă la colaborarea cu Institutul „Confucius” din Sibiu. Ca urmare a acestui parteneriat, organizăm cursuri de limbă și cultură chineză și am înființat o filială cu documente în limba chineză (Filiala Nr. 5 – Colțul Chinezesc). Interesul de care se bucură acest demers al nostru ne-a depășit toate așteptările, numărul solicitanților de cursuri de limbă chineză fiind în creștere. Suntem onorați de faptul că Ambasada Republicii Populare Chineze ne-a răsplătit eforturile și rezultatele cu Diploma de Excelență pentru contribuția adusă la răspândirea limbii chineze, primită în cadrul ceremoniei de decernare a Bursei „Visul chinezesc”.
Sigur că nu totul merge ca pe roate, sigur că avem mici sincope în activitatea noastră, dar cele prezentate ne fac, totuși, să fim mândri că a doua noastră familie, în care muncim cu pasiune și plăcere, este această bibliotecă demnă de secolul XXI, care anul acesta împlinește 65 de ani de existență.
Folosesc acest prilej pentru a saluta, cu multă recunoștință și prețuire, generațiile de bibliotecari care au lucrat cu atâta pasiune în Biblioteca Județeană, care și-au făcut din această instituție o a doua familie. Exemplul lor trebuie urmat de cei tineri, bibliotecarii erei internetului, care vor duce mai departe pasiunea și dăruirea față de carte și vor face din bibliotecă un izvor viu de cultură. Le mulțumesc bibliotecarilor care au avut șansa de a munci în Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” și, în același timp, le urez bibliotecarilor tineri, noilor generații care vor veni, să facă cinste acestei instituții.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.