Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Buffalo, SUA, au descoperit o nouă capacitate a genei cunoscute sub numele de ,,NANOG”, aceasta având capacitatea de a întârzia îmbătrânirea, şi, în unele cazuri, potenţialul de a inversa acest proces.

În momentul în care cercetătorii au expus gena la celule stem îmbătrânite, s-a constatat că ea reactivează procesele epuizate pe care le întâlneşte în cale, restabilind capacitatea elementelor anatomice de a se transforma în celule musculare perfect funcţionale.

Potrivit Descoperă, pe parcurs ce îmbătrânim, organismul nostru este supus unui proces cunoscut sub numele de ,,senescenţă”. Acesta presupune faptul că celulele stem care creează noi celule, pentru a le înlocui pe cele moarte, nu se mai pot dezvolta.

De exemplu, celulele stem mezenchimale au capacitatea de a se transforma în celule musculare netede, însă, când atingem o anumită vârstă, celulele mezenchimale îşi pierd eficacitatea şi încep să genereze celulele musculare netede care nu au compoziţie activă. În lipsa acestei proteine, celulele nu se pot contracta, aşa cum se întâmplă în mod normal în cazul ţesuturilor musculare.

Există două mecanisme principale care stau la baza acestei lipse de capacitate. În primul rând, celulele stem mezenchimale îmbătrânite nu pot reacţiona la factorul de transformare a creşterii beta (TGF-β). Pe de altă parte, s-a constatat că în compoziţia celulelor nu există kinaza proteică ascociată Rho (ROCK), ce catalizează producerea de fibre de actină.

În momentul în care au îmbunătăţit activitatea genei NANOG în celulele stem mezenchimale îmbătrânite, oamenii de ştiinţă au descoperit că atât funcţiile kinazei, cât şi cele ale factorului de transformare au fost restabilite. Astfel, producerea de actină a fost reluată, ceea ce a însemnat că au început să fie create din nou celule musculare funcţionale.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.