Peste 15.000 de pelerini sunt așteptați de astăzi și până luni la Lipova, în județul Arad, pentru a participa la slujbele oficiate la Basilica Papală Maria Radna. Slujbele vor fi oficiate în patru limbi – română, maghiară, germană și croată.

radnaTimp de trei zile vor fi pelerinaje în vestul țării, ocazionate de sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului. Cel mai mare loc de pelerinaj din regiune, pentru credincioșii catolici și de alte confesiuni, din țară dar și din străinătate, este Basilica Papală Maria Radna din Lipova unde, astăzi, de la ora 11:00, a fost oficiată Sfânta liturghie solemn în limba slovacă de către E.S. Monseniorul Bocskei Laszlo, Episcop de Oradea. Și tot astăzi, de la ora 21:00, va avea loc un concert de trompetă.

Duminică, slujbele încep la ora 8:00 și vor fi oficiate în limbile maghiară, română, germană și croată, iar de la ora 20:00, va Sfântul rozar și devoțiunea în cinstea Maicii Domnului. Luni, 15 august, slujbele vor începe la ora 7:30 cu Sfânta Liturghie în limba croată, urmată de la 9:30 în limba maghiară. De la ora 11:00 este oficiată Sfânta Liturghie Solemnă în limbile română-maghiară-germană-oficiată de E.S Monseniorul Martin Roos, Episcop de Timișoara.  De la ora 18:00 este programat un concert de muzică meditativă susținut de Gheorghe Iovu.

Basilica Maria Radna a fost înnobilată de Papa Ioan Paul al II-lea cu titlul de „Basilica minor”. Biserica a fost păstorită vreme de secole de Ordinul Fraţilor Minori, iar din anul 2003, acest cunoscut loc de pelerinaj din vestul României a fost încredinţată clerului diecezei romano-catolice de Timişoara. Basilica Papală Maria Radna a Fost resfinţită, în august 2015, după ce a fost restaurată complet cu fonduri europene, bani de la Guvern şi donaţii ale enoriaşilor.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.