Începi să urci prin codrul verde, prin ramuri de molid şi asculţi liniştea pe care fiecare arbore ţi-o transmite. Urcând, orizontul începe să se lărgească, iar apoi ieşi de sub stratul protector al fiinţelor verzi şi ţi se deschide o nouă lume. Un univers pietrificat. Munţii, cred eu, nu prea pot fi comparaţi în funcţie de frumuseţe, pentru că , precum în orice alta situaţie, aceasta poate fi observată in fel si fel de moduri. Dar îi putem compara prin masivitate, dificultate, sau bucuriile pe care ni le aduc. În momentul în care ai la activ piscuri din muntele cu ochi albaştri, din Făgăraş, din Alpi şi chiar din Anzi, lumea are impresia că peisajele mai domoale ale Apusenilor sau crestele Carpaţilor Orientali nu te pot impresiona. Oare chiar asa sa fie?!

Îmi doream de mult să ajung prin Ciucaş, așa că atunci când am avut ocazia, am îmbrăţişat-o de îndată! Ne-am adunat, cu mic, cu mare, fetiţe, adulţi şi-un câine lup, mascota trupei noastre! Şi-am avut ce vedea! Dacă nume precum ”Babele la sfat”, ”Turnul lui Goliat” sau ”Străjerii”, vi se par desprinse dintr-o carte de poveşti…aici, le veţi vedea pe viu!

Imaginaţi-vă o carte cu prinţese, zâne, străjeri, soldaţi, războinici…şi dintr-o dată…toate se ridică din carte şi împietresc! Aşa m-am simţit eu prin Munţii Ciucaş! Dar apoi mi-am amintit de inca ceva! De vorba din strabuni, care propovaduieste ca Dacii si-ar fi cladit muntii! Ei bine, dacă dacii într-adevăr şi-au clădit munţii, aşa cum se spune, ”cetăţile” din Ciucaş sunt tare misterioase! Acum, nu îmi mai imaginam prinţi şi prietese, nici măcar spiriduşi! Îmi imaginam dacii liberi ascunşi printre stânci. Şi era tare interesant!

Dar aşa cum vă spuneam mai înainte, niciun munte nu trebuie considerat a fi uşor. Urcuşuri şi coborâşuri există peste tot, mai grele, mai puţin grele…neimportant; tot ce contează e felul în care tu le abordezi. Dacă pleci cu ideea de cucerire, pleci greşit, încă de la început. De ce? Pentru că muntele este o entitate în sine. O entitate care te tolereaza, dar care are nevoie să simtă respectul pe care  îl oferi. Cei care vin cu noi în ture montane ştiu că n-are rost să ne zică ”nu mai pot”, ”nu mai vreau” sau ”da’ cât mai aveeeem?!”. Toate acestea sunt sintagme care te împiedică să continui. Pe scurt, îţi formează un blocaj în minte şi…cam asta e! Dat fiind faptul că tu gândeşti în acest fel, e clar că nu te poţi ajuta şi că ai nevoie de sprijinul celor din jur. Dar dacă cei din jur nu sunt destul de pregătiţi astfel încât să îţi acorde acel sprijin…vei rămâne cu aceiaşi mentalitate până când cineva va vrea să te ajute. Nu mă refer aici la ajutorul fizic, ci la cel psihic. Vorbesc despre încurajări…despre acel ”ştiu că poţi”…”sigur vei reuşi”…despre omul care sare peste bariera oboselii, zambeste, si ii incurajeaza si pe cei din jurul sau…vorbesc despre cuvintele acelea magice, care te-ar putea ajuta să continui. Cuvintele pe care eu le spun în absolut fiecare drumeţie în care mergem. Atunci când urci pe munte, ieşi din zona ta de comfort. Iar unii oameni, fie începători în aceste taine, fie chiar trecuţi prin anumite drumeţii, nu rezistă fără puţin de ajutor din partea celor din jur. De aceea contează, foarte, foarte mult…să zâmbeşti! DSC_0070Se zice că cel mai bun accesoriu este zâmbetul! Aşa şi este. În momentul în care tu zâmbeşti, oricât de obosit ai fi, nu doar că radiezi în interior, dar reuşeşti să îi luminezi şi pe cei din jur…aşa că…un sfat pentru toţi cei cărora le e greu să zâmbească atunci când urcă pantele muntelui sau pantele vieţii…uitaţi de greul ce va asteapta şi…zâmbiţi! Va fi mult mai usor! 🙂

Cât despre munţii Ciucaş…pe mine cu siguranţă m-au umplut de energii pozitive şi de…zâmbet,bineînţeles!

Aşadar vă îndemn şi pe voi să ajungeţi în lumea de piatră a Carpaţilor de Curbură, fiindcă e tare frumoasă! Orice greu…orice oboseală, orice pas făcut alene…toate au fost răsplătite de priveliştile minunate ale majestăţii sale, Muntele! Noi am privit îndelung şi nu ne-am săturat de interesantele creşte ale Ciucasului…priviţi şi voi, să ne credeţi pe cuvânt! 🙂

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.