Pentru că nicio vară nu este îndeajuns de lungă pentru a descoperi toate locurile frumoase ale României, am decis să profităm de fiecare oportunitate și, ca și cum cel 4 zile în munții Ciucas nu ar fi fost de ajuns, am purces spre un alt munte din Carpații de Curbură!

”Dar nu v-ați săturat de atâta munte?!” Cum să vă explic…chestia cu muntele se aseamănă cu acea sete profundă pe care o trăiește un turist pierdut în deșert…îi este sete mai mereu iar apa nu îi este de ajuns niciodată! Uneori…dorința de a călători și de a merge pe munte se aseamănă unui aspect din expedițiile pe vârfuri de altitudine. Nu îți este sete, dar știi că acest lichid al vieții te va ajuta să obții o aclimatizare mai bună. Așadar, de câte ori ai ocazia, mai înghiți oxidul de hidrogen, indispensabil vieții. Cum fiecare om are nevoie de apă, de hrană și de oxigen, un om de munte are nevoie și de prezența muntelui în viața sa!

Munții Buzăului i-am vizitat puțin acum câțiva ani, dar încă ne făceau cu ochiul! Ne-am adunat cu mic, cu mare, o trupă de 14 și am plecat să descoperim tainele unor locuri mai puțin cunoscute. Și le-am văzut, bineînțeles! Am avut 5 zile fantastice! În prima noapte, am dormit lângă lacul Siriu și ne-am trezit dimineața cu o priveliște de vis! Ne-am adunat ”casa” și pornit spre primul nostru traseu. După un condus pe drumuri de țară, prin sate ascunse în munte, vegheate de câte o troiță pitorească, am ajuns în satul Ulmet. Acolo, ne întâmpină o sălcie bătrână. Stătea, draga de ea, acolo, în locul ei de veci, de zeci, chiar sute de ani..puternică, dar bătrână. Trecută prin multe și iubită de cei care pășeau agale pe lângă ea și ridicau privirea, s-o admire! Cu respect, i-am cerut permisiunea de-a-i pătrunde teritoriul…și tot cu respect, bătrână sălcie păzitoare, ne-a lăsat!
Ne-a îndrumat spre o băncuță, un loc de ședere pentru cei ce vor să se umple de magia locului și am început să urcăm pe dealul, care avea tare multe de povestit! Sus, pe culme, se înălțau niște formațiuni stâncoase, predominant circulare și înfipte, parcă, în ”creasta” dealului. Acestea se numesc Babele de la Ulmet, iar povestea lor…cred că numai ele, de-ar putea vorbi, ne-ar putea-o povești…Însă stau nemișcate, în lumea lor cea rece.
Buzaul, cunoscut în mare parte pentru Vulcanii Noroioși, este muuult mai mult de atât! Dacă Chilia lui Dionisie, Peștera lui Iosif, Agatonul Vechi sau vârful Turtudui nu vă sună cunoscute, înseamnă că e musai să ne acompaniați, odată, prin lumea enigmatică de piatră a munților Buzău.
Iar dacă credeți că nu sunteți în stare să faceți un traseu 6, 7, chiar 8 ore, să știți că noi am avut alături atât persoane care sunt doar la a 3-a ieșire pe munte, cât și un copil de 2 anișori jumătate! Ce ziceți de asta?! Eu zic că e mare lucru! Părinții lui au ineles ceva fenomenal…faptul că dacă îl vor ține acasă, nu îl vor proteja de toate cele, ci mai rău, îl vor îngrădi. Așadar, l-au scos în lume iar cel mic, ca și toți cei prezenți în excursiile noastre, a reușit să-și depășească unele limite. În această drumeți de care vă povestesc, am auzit, clar și răspicat un ”Dar eu nu vreau! Îmi este frică! Nu am cum să pot trece pe acolo!”. Și ghici ce?! Cu frica de înălțime, cu acel ”nu vreau” întipărit în minte, am ajutat-o și a reușit ! Nu a vrut…dar a putut! Iar după cuvintele de uimire pe care le auzeam taaare des…sunt sigură că a fost încântată de ceea ce-a reușit să facă și de priveliștea uimitoare care i se dezvăluie.
Morala poveștii?! Chiar dacă crezi că nu poți…măcar încearcă!

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.