Circulaţia pe şoseaua de centură a municipiului Arad se desfăşoară cu dificultate, din cauza unui protest al trasportatorilor care sunt nemulţumiţi de preţurile la RCA. Aceştia ameninţă că în data de 15 septembrie vor organiza o manifestaţie şi mai mare care poate duce la închiderea frontierei.

Aproape 300 de maşini, de la camioane, bascultate, microbuze sau maşini mici participă la protestul, de luni, de pe şoseaua de centură a Aradului. Maşinile protestatarilor au lipite pe parbrize afişe cu mesajul “Protest RCA”, claxonează şi circulă cu 10-20 kilometrii la oră, de la un capăt la altul al şoselei de centură, iar cozile se întind pe mai mulţi kilometri.

“Se circulă cu viteza la care se gândesc guvernanţii la noi, cu 10-20 km la oră, nu mai repede. Noi suntem în discuţii cu Guvernul de opt luni de zile, la care Guvernul nu a făcut nici cea mai mică mişcare. Este un ultim avertisment înainte de data de 15 septembrie. Dacă Guvernul nu conştientizează că dărmână o activitate care face 5,5 la sută din PIB, o să vadă în data de 15 septembrie ce se poate întâmpla: o manifestare cum nu a mai existat în România, se pot bloca şosele, se pot închide frontiere, cea mai mare manifestaţie care a existat vreodată în România o să fie pe data de 15 septembrie. Depinde şi de transportatori, nu numai de organizaţii. Toată lumea plăteşte un RCA abuziv a mafiei lui Mişu Negruţoiu, această echipă de mafioţi, care nu încetează să fure banii românilor”, a declarat preşedintele Asociaţiei Profesionale a Transportatorilor Europa 2002, Adrian Pop, citat de Mediafax.

Conform transportatorilor, în vestul ţării, proteste mai au loc, luni, şi în Timişioara, Oradea, Baia Mare şi Satu Mare. Transportatorii se plâng că tarifele RCA îi bagă în faliment, iar firmele mai mici au deja zilele numărate. Dacă probleme nu vor fi rezolvate, transportatorii spun că pe data de 15 septembrie vor bloca industria transporturilor complet.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.