Informațiile publicate de mai multe luni de către portalul stiridinvest.ro au fost reconfirmate oficial astăzi de către directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor.

Homor s-a aflat astăzi pe șantierul așa-numitei ”autostrăzi demolate”, mai precis în zona porțiunii de 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăştie – aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014 – porțiune care în prezent este refăcută complet, din cauza unor problemelor la fundaţie cauzate de infiltraţii.

”Ne-am angajat că la sfârșitul lunii septembrie vom redeschide acest tronson de autostradă. Lucrările sunt în grafic, iar momentul de față s-au finalizat toate cele șase tranșee drenante, avem o saltea de piatră de 1,5 metri care s-a finalizat și în spate se execută lucrări de umplutură din balast. Ritmul este bun, în plan avem un strat de 50 de centimetri pe zi, care înseamnă 24 de ore de muncă”, a declarat Cătălin Homor.

Directorul CNADNR a menționat că pe lotul 3, în lungime de 22 de kilometri, se va face o expertiză a tuturor lucrărilor pentru a se confirma calitatea acestora, el amintind, în acest context, că împreună cu proiectantul au fost identificate trei zone cu probleme minore, care vor fi remediate, în paralel, pentru ca tronsonul să fie redat circulației la termenul stabilit.

Este pentru prima dată când Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) execută lucrări în regie proprie. Lucrările de refacere aferente lotului 3 au început în luna aprilie 2016.

În data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunțat închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1 Orăștie — Sibiu, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Săliște (km 270+020) — Nod rutier Cunța (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii. CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăștie — Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porțiunea de 200 — 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare și reconstrucție în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.

Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce privește Lotul 3 (Săliște — Cunța) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porțiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

Sursa foto/video: Facebook CNADNR

Comentarii

comentarii

0 comments