Complexul Energetic Hunedoara conduce într-un clasament al companiilor de stat cu perderi, acumulând o pierdere brută de 1,6 miliarde de lei înregistrată pe parcursul anului trecut, scrie profit.ro

În același top se mai află pe următoarele poziții Compania Națională a Uraniului (cu o pierdere de 143,4 milioane de lei) și Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS, cu o pierdere de 50,3 milioane de lei). Până la a 10-a poziție, locurile sunt ocupate de Romaero (- 34,1 milioane de lei), Fondul Român de Contragarantare (- 33,5 milioane de lei), Poșta Română ( – 29,4 milioane de lei), Radiocomunicații ( – 28,2 milioane de lei) și Tarom (27,4 milioane de lei).

CEH intrase în insolvență la începutul acestui an, cu datorii acceptate de către administratorul judiciar de 1,3 miliarde de lei, în încercarea de a evita falimentul. În luna mai, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat însă intrarea în insolvență a complexului energetic, admițând apelul Sindicatului “Noroc Bun” Petroșani. Compania a reintrat în insolvență spre sfârșitul lunii iunie, dar a fost obligată să își refacă tabelul preliminar de creanțe.

Creanțele garantate au urcat de la 1,1 miliarde lei la 1,17 miliarde lei, creanțele chirografare au crescut de la 222 milioane lei la 237 milioane lei, iar creanțele salariale, pentru care sindicatul a cerut și obținut anularea insolvenței, s-au dublat, de la 8,3 milioane lei la 16 milioane lei.

Sursa: profit.ro

Comentarii

comentarii

0 comments