Nu mai puțin de 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de județe au fost înregistrate în primele opt luni ale acestui an. 184 de cazuri din totalul celor 675 sunt înregistrate în județele Arad (113 cazuri) și Timiș (71).

Ministerul Sănătății a făcut publice datele statistice care confirmă că țara noastră se află în plină epidemie de rujeolă. 675 de cazuri au fost confirmate în primele opt luni ale acestui an, iar dintre acestea 184 sunt din județele Timiș și Arad. 2 copii au murit. Un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, dar așteaptă confirmarea finală. Cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR).

Comparativ cu anul 2015, se înregistrează o creștere alarmantă a incidenței acestei boli. Astfel, în tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces.

Ministerul Sănătății susține că vina pentru această situație o poartă campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. În acest sens reamintim că numărul părinţilor care refuză să-şi vaccineze copilul creşte în România de la an la an, în urma unor campanii masive duse de organizații ortodoxe sau de alte ONG-uri.

Ministerul Sănătății face un apel către părinți să respecte calendarul de vaccinare ROR și susține că în ultimii doi ani nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul, contrar opiniei multora care susțin că sunt carențe majore în aprovizionare.

Distribuția cazurilor de rujeolă pe județe:

 – la granita dintre judetele Bistrița Năsăud și Cluj (219 cazuri)

 – in județul Mureș(145 cazuri)

 – in județul Arad (113 cazuri din care 2 decese la copii cu vârsta sub 1 an)

 – in județul Timiș(71 cazuri din care 1 deces la copil cu vârsta sub 1 an)

 – in județul Suceava (27 cazuri)

 – in județul Brașov (33 cazuri)

 – in județul Sălaj (7 cazuri)

 – in județul Hunedoara (14 cazuri)

 – in județul Caraș- Severin (13 cazuri)

 – in județul Alba (3 cazuri)

Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate / incomplet vaccinate din București (4 cazuri) si din județele:

– Bacău (3 cazuri)

– Bihor (1 caz)

– Constanța (3 cazuri)

– Dâmbovița (2 cazuri)

– Giurgiu (1 caz)

– Mehedinți (1 caz)

– Neamț(2 cazuri)

– Olt (2 cazuri)

– Sibiu (3 caz)

– Vaslui (1 caz)

Cazuri sporadice înseamnă cazuri care nu pot fi legate între ele în număr ce minimum trei. Până în luna august, inclusiv în regiunile afectate, au fost recuperați la vaccinare 573 de copii cu vârste între 1 – 15 ani.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.