Cyrille Fierobe, directorului Institutului Francez din Timişoara, se va afla luni, 26 septembrie, la Deva, unde va vizita Colegiul Naţional ”Decebal” cu ocazia Zilei Europene a Limbilor.

institutul-francezNoul director al Institutului Francez din Timişoara, Cyrille Fierobe, vine luni la Deva într-o vizită oficială, marcând prin prezența sa la Colegiul Național ”Decebal”, Ziua Europeană a Limbilor. Instituția de învățământ hunedoreană este parteneră a Institutului Francez și asigură an de an şcolarizarea elevilor la clasele cu predare a limbii franceze în sistem bilingv.

Secţia bilingvă francofonă din cadrul colegiului oferă liceenilor posibilitatea studiul aprofundat al limbii, culturii si civilizaţiei franceze pe parcursul celor patru ani de liceu, la finele cărora absolvenţii obţin Diploma de Bacalaureat cu menţiunea specială Secţie bilingvă francofonă. Acest lucru permite decebaliṣtilor, continuarea studiilor la secṭiile universitare francofone atât în ţară cât şi în străinătate.

Vizita oficialului francez se înscrie în programul de cooperare educativă și instituţională al Institutului Francez din Timişoara, care include întâlnirea directorului Cyrille Fierobe cu conducerea colegiului devean şi echipa pedagogică a secţiei bilingve francofone precum ṣi participarea la conferinţa de presă programată pentru ora 14.30, ȋn sala de consiliu.

In cadrul reuniunii, vor fi aduse în discuţie aspecte legate de viitoarele proiecte educative şi culturale iniţiate şi promovate de IFT împreună cu Ambasada Franţei la Bucureşti, proiecte care aduc în centrul preocupărilor promovarea limbii şi culturii franceze.

Acest eveniment coincide cu sărbătoarea Zilei Europene a Limbilor care celebrează diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, încurajează studiul limbilor străine la orice vârstă. Multilingvismul Europei reprezintă unul din elementele de bază ale patrimoniului cultural european asigurând un permanent dialog intercultural profitabil tuturor.

Comentarii

comentarii

0 comments