Vaccinul Hexacima care imunizează copiii împotriva a şase boli nu se găseşte, de aproximativ două săptămâni, în cabinetele medicilor de familie din judeţul Timiş, astfel că aproximativ 300 de bebeluşi nu au fost imunizaţi.

De aproximativ două săptămâni, vaccinul Hexacima este de negăsit în cabinetele medicilor de familie din judeţul Timiş. Medicul Melania Arion de la Direcţia de Sănătate Publică Timiş a declarat că ultima dată au ajuns doze de vaccin în judeţ în luna iulie a acestui an.

“Ultima tranşă de doze de vaccin Hexacima am primit-o în luna iulie, iar medicii de familie au mai avut pe stoc vaccinuri până la sfârşitul lunii trecute”, a spus Melania Aron, citată de Mediafax.

Reprezentantul DSP Timiş a adăugat că, în total, sunt aproximativ 300 de copii care nu au fost imunizaţi, în ultimele două săptămâni, iar instituţia a solicitat 22.000 de doze de vaccin Hexacima Ministerului Sănătăţii.

“Vaccinul este deja în ţară, dar la noi nu a ajuns. Aşteptăm ordinul de ministru ca să fim chemaţi, urmează ca în zilele următoare, probabil, să fim anunţaţi şi noi şi să ne ducem după el, aşteptăm ordinul de ministru. Dozele sunt repartizate de la minister. Noi am solicitat în jur de 22.000, nu ştim câte vom primi”, a declarat Melania Aron.

Şi în primăvara acestui an, timp de o lună, medicii de familie din judeţul Timiş au rămas fără vaccinul Hexacima.

Între timp, unele mămici din judeţul Timiş au cumpărat vaccinul cu bani din propriul buzunar, plătind între 270 şi 300 de lei pentru o doză.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

0 comments