Palatul Cultural din Reșița va fi luni, 17 octombrie, începând cu ora 18.00, gazda unui eveniment de marcă pentru promovarea Banatului Montan și a României. Este vorba despre proiecția documentarului “Salbaticia din Carpati, bogăție pentru oameni” realizat de Ilea Pictures în colaborare cu WWF-Romania.

Sălbăticia înseamnă armonie și echilibru. O zonă sălbatică e aceea în care procesele naturale se desfășoară firesc: nici viața speciilor, nici peisajul nu sunt modificate substanțial de om sau afectate de activitățile lui. Puține astfel de zone au mai rămas în Europa și de aceea valoarea lor e, cu fiecare zi, mai mare: doar aici mai găsim specii care altădată împânzeau continentul, doar aici peisajul e încă acela al începutului de lume. Sud-vestul României este una dintre puținele astfel de zone din Europa.

Filmul urmărește să scoată în evidenţă importanţa conservării sălbăticiei pentru comunităţile locale punând accent pe activităţile bazate pe folosirea resurselor naturale care pot să genereze beneficii economice în mod sustenabil. Sunt urmărite promovarea obiectivelor naturale, potenţialul turistic şi obiceiurile locale, dar şi elemente specifice de biodiveristate şi specii cheie care reflectă caracterul de sălbăticie al locurilor. Deşi sunt surprinse 6 arii protejate distincte în Carpații din sud-vestul României (4 Parcuri Naţionale, 1 Parc Natural şi un Sit Natura 2000), este prezentat caracterul compact al zonei sălbatice şi potenţialul acesteia de conectivitate.

Film realizat în cadrul proiectului „Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni” e cofinanțat printr-un grant din partea Elveției acordat prin Contribuția Elvețiană la Uniunea Europeană extinsă. Titlul original al proiectului este „Southwestern Carpathian Wilderness and Sustainable Development Initiatives”.

Comentarii

comentarii

0 comments