Avocații din județul Timiș au luat recent o decizie mai puțin obișnuită: au decis să se apuce de cântat și înființează Corul Avocaților din Timiș, urmând ca activitatea lor să fie una caritabilă. Inițiativa formării corului este sprijinită de Baroul Timiș.

Dincolo de strângerea de fonduri pentru proiecte caritabile, membrii corului – avocați alături de copii, nepoți sau fini ai acestora, sunt preocupați să ofere atenție și alinare celor cu care viața a fost mai puțin darnică. Viziunea avocaților din cor este că prin muzică pot fi depășite vârsta, statutul social și toate barierele care stau în calea legării unor relații umane frumoase și sincere.

Corul Avocaților din Timiș va cânta pentru prima dată în fața publicului în decembrie 2016, într-un concert de Crăciun, organizat în parteneriat cu Fundatia United Way – Biroul Timisoara (www.unitedway.ro), donațiile colectate cu ocazia evenimentului urmând să fie direcționate către copiii nevoiași cărora le lipsesc hrana caldă, adăpostul și cele necesare studiului. 

„Pentru a face parte din cor primează dorința de a cânta – abilitățile vocale fiind perfectibile prin exercițiu. La întâlnirea de formare a grupului vom cânta împreună, începătorii fiind susținuți de persoane cu experiență. De asemenea, dorim ca acest demers să fie unul deopotrivă plăcut pentru membrii corului și public, precum și un prilej de coeziune socială a avocaților, în cauze caritabile”, a declarat inițiatorul corului, avocatul Paul-Filip Ciucur.

Prima întâlnire a corului are loc luni, 24 octombrie, la sediul Facultății de Drept, în amfiteatrul A1, de la ora 18.30. Sunt așteptate persoane care întrunesc calitatea de avocat cât și copiii/nepoții/finii acestora. Se pune accent în primul rând pe dorința de a cânta, abilitățile vocale fiind perfectible prin exercițiu. În cadrul întâlnirii de formare a grupului se va cânta împreună, începătorii fiind susținuți de persoane cu experiență. 

Comentarii

comentarii

0 comments