Cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru cititorii autohtoni.

Cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara are loc în perioada 25-28 octombrie și le prilejuiește iubitorilor de literatură din Banat întâlnirea cu scriitori din Franța, Rusia, Croația, Republica Macedonia, Spania, Ucraina, Serbia și România. Conferințe, dezbateri, lecturi publice, evenimente dedicate copiilor, întâlniri ale scriitorilor cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara compun arhitectura ediției din acest an a Festivalului.

Ludmila Ulițkaia, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, cea care a devenit, în ultimii ani, o adevărată autoritate morală în Rusia, va citi, în premieră la Timișoara, din cea mai recentă carte a sa tradusă în limba română. Este vorba despre romanul Imago, apărut zilele acestea la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo – o construcție epică impresionantă, în care tragedia e mereu subminată de elementele comice. Un mare roman despre iubire, destine și caractere, Imago acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski.

Scriitoarea spaniolă Clara Usón va citi la FILTM 2016 un fragment din cel mai cunoscut roman al său, Fiica Estului, a cărui ediție în limba română este programată să apară în toamna acesta la Editura Polirom, în traducerea Marianei Sipoș. Despre romanul Fiica Estului – bestseller internațional, o carte pentru care Clara Usón a primit nenumărate premii literare de prestigiu – se spune că este unul dintre cele mai puternice romane dedicate Balcanilor publicate în ultimii ani, o carte care dezvăluie atrocitățile războiului și pericolul naționalismului mai mult și mai profund decât poate să o facă un manual de istorie. Romanul spune povestea tragică a Anei Mladić, fiica generalului sârb Ratko Mladić, comandantul șef al Republicii Srpska în timpul războiului din Bosnia, un copil care își adulează tatăl, până când, la 23 de ani, află despre atrocitățile comise de tatăl său și își ia viața.

Lecturi inedite în cadrul celei de a V-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara vor susține și poeții străini invitați: poetul macedonean Nikola Madzirov, considerat una dintre cele mai puternice voci lirice ale Europei, și poetul croat Delimir Rešicki, un nume care s-a impus cu succes în lirica europeană contemporană.

Și scriitorul român Marius Chivu va citi tot un fragment în premieră absolută, din cea mai recentă carte a sa, Trei săptămâni în Anzi, volum aflat în pregătire la Editura Humanitas.

De asemenea, poetul timișorean Adrian Bodnaru ne propune o lectură a unor versuri inedite, din volumul în pregătire ”O vară întreagă sau mai multe la rând”.

În programul festivalului se mai regăsesc conferinţe, dezbateri, evenimente dedicate copiilor şi întâlniri ale scriitorilor cu elevi din Timişoara.

Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM) este primul festival internaţional de literatură din România care are loc în afara capitalei, fiind un exemplu de descentralizare  culturală, care își propune formarea publicului local spectator și cititor, creșterea accesului cetățenilor la actul cultural prin lecturile publice ale autorilor și a dezbaterilor cu aceștia, dezvoltarea cooperării culturale internaționale și promovarea valorilor culturale locale și naționale în circuitul internațional.

FILTM îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă” şi să redefinească pe harta literară a României, dar şi pe cea europeană, identitatea oraşului Timişoara.
Edițiile anterioare ale FILTM au prilejuit iubitorilor de literatură din Timișoara întîlnirea cu nume de marcă ale literaturii universale contemporane, scriitori precum Victor Erofeev, Slavenka Drakulić, Attila Bartis, Jan Koneffke, Edo Popović, Fabio Geda, Richard Swartz, Iuri Andruhovîci, Radka Denemarkova, Meir Shalev sau Gyorgy Dalos.

PROGRAM COMPLET AL EDIȚIEI 2016

Marți, 25 octombrie, ora 17.00, Aula BCUT

„Cenzura invizibilă” – Conferință susținută de Jacques Le Rider

Prezintă: Adriana Babeți. Moderează: Vasile Popovici

Miercuri, 26 octombrie, ora 10.00, Universitatea de Vest din Timișoara, Sala A12 „Mai există o literatură central-europeană?” Conferință realizată în parteneriat cu Université de Paris – Sorbonne (Paris IV), Centrul „Cultures et sociétés d’Europe orientale, balkanique et médiane”

Participă Xavier Galmiche (Université de Paris IV – Sorbonne), Kazimierz Jurczak (Universitatea Jagiellonă, Cracovia), Balázs Imre (Universitatea Babeş-Bolyai), Adriana Babeţi şi Radu Pavel Gheo (Universitatea de Vest din Timişoara).

Miercuri, 26 octombrie, ora 18.00, Muzeul de Artă Timișoara, Sala Barocă

Mircea Cărtărescu în dialog cu Ludmila Ulițkaia

Amfitrion: Mircea Vasilescu

Joi, 27 octombrie, ora 18.00, Muzeul de Artă Timișoara, Sala Barocă

Seară dedicată poeziei

Participă Nicola Madzirov (Republica Macedonia), Delimir Rešicki (Croația), Ioana Nicolaie (România), Ruxandra Cesereanu (România), Adrian Bodnaru (România).

Amfitrion: Ioan T. Morar

Vineri, 28 octombrie, ora 18.00, Muzeul de Artă Timișoara, Sala Barocă

Seară dedicată prozei

Participă Clara Uson (Spania), Zaza Burciuladze (Georgia), Marius Chivu (România), Borco Ilin (România),

Amfitrion: Bogdan-Alexandru Stănescu

Joi, 27 octombrie, ora 17.00, Aethernativ

Dezbatere cu tema „Scriitor, caut editor! În «satul global»”

Scriitorul Vasile Ernu, în dialog cu Seid Serdarevic – Grupul editorial Fraktura, Croația

Moderator: Tudor Creţu

Evenimente dedicate copiilor

Vineri, 28 octombrie

  • Ora 9.00 – 10.00: Scriitoarea Adina Popescu se întâlnește cu elevii de la Colegiul Naţional Bănăţean / amfitrioană: prof. Otilia Pintea
  • Ora 11.00 – 12.00: Scriitorul Florin Bican se întâlnește cu elevii de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” / amfitrioni: prof. Viorica Gyovai și prof. Eugenia Ologu
  • Ora 12.00 – 14.00: Scriitoarea Ioana Nicolaie se întâlnește cu elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” / amfitrioană: prof. Ileana Crașovan

Scriitorii FILTM în liceele din Timişoara

Joi, 27 octombrie:

  • Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”: Întânire cu scriitorul Marius Chivu, ora 10.00. Amfitrioană: prof. Elena – Ligia Jebelean
  • Colegiul Naţional Bănăţean: Întâlnire cu scriitorul Nikola Madzirov, ora 10.00. Amfitrioană prof. Cerasela Lascu
  • Liceul Teoretic Jean – Louis Calderon: Întâlnire cu scriitoarea Clara Uson şi traducătoarea Mariana Sipoş, ora 11.00. Amfitrioni: prof. Roxana Dică şi prof. Luana Tănase
  • Liceul Teoretic Nikolaus Lenau: Întâlnire cu scriitoarea Ruxandra Cesereanu, ora 9.30. Amfitrioană prof. Carmen Oancea
  • Colegiul Naţional C.D. Loga: Întâlnire cu scriitorul Vasile Ernu, ora 11.00. Amfitrioană: prof. Adriana Olariu
  • Colegiul Naţional C. D. Loga: Întâlnire cu scriitorul Borco Ilin, ora 11.00. Amfitrioană: prof. Corina Costea
  • Liceul Teoretic William Shakespeare: Întâlnire cu scriitorul Delimir Resicki şi editorul Seid Serdarevic, ora 10.00. Amfitrioană: prof. Mariana Lengher

Comentarii

comentarii

0 comments