Tânăra alpinistă deveană Alexandra Marcu, colaborator al portalului stiridinvest.ro, cunoscută pentru ecaladarea unora dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii, a fost declarată ”Ambasador al turismului românesc”. Propunerea de acordare a acestui titlu onorific a fost făcută de către Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, cu prilejul Târgului Naţional de Turism care are loc la Bucureşti până pe 20 noiembrie.

În ianuarie 2015, Alexandra Marcu reuşea să cucerească, la numai 17 ani, cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reuşeşte să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile.

”Mie mi-a plăcut tare mult! Am promovat județul la cel mai înalt nivel și cei care ne-au vizitat standul au fost foarte încântați. Le-a plăcut foarte mult ideea cu matrița dacică și faptul că eram mereu entuziaști, energici și dornici să promovăm județul. Fără a fi subiectivă, toți cei care au intrat în vorbă cu mine ne-au lăudat atât standul, județul, cât și echipa faină prezentă la târg. Am oferit hărți ale județului, cutiile copii ale matriței dacice, pliante cu cele mai cunoscute și importante obiective turistice, carnețele, cd-uri cu monografia județului și multe zâmbete și informații. Și echipa a fost foarte unită. Am avut reprezentanți din Straja sau Parâng, dar nu vorbeau doar despre stațiunile în care acționau și cabanele pe care le dețineau, ci despre întreg județul”, a declarat Alexandra Flavia Marcu.

Tânăra mai spune că nu se aștepta să primească titlul de ”ambasador al turismului românesc”.

”Chiar nu mă așteptam să primesc un astfel de titlu! Întreaga echipă știa ce avea să se întâmple la Gală și au făcut tot posibilul să nu aflu nimic. Iar la gală… a fost copleșitor! Cred că sunt și cea mai tânără persoană din țară care a primit acest titlu… Am fost copleșită de emoții. E un pas mare pentru mine. O recunoaștere grozavă. Vreau și pot să fac mult mai multe, atât pentru județ, cât și pentru România”, mai spune Alexandra Flavia Marcu.

Alexandra Marcu este şi cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (Mexic) şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia.

Comentarii

comentarii

0 comments