Partidele politice şi-au făcut deja calculele legate de costurile campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Mesajele şi promisiunile vor fi însoţite şi de „mici atenţii” pentru ca electoratul să nu uite pe cine să voteze.

Deja au apărut primele informaţii despre conţinutul punguţelor promoţionale, astfel că de la PDL, bunăoară, cetăţenii se pot alege cu un tricou, o şapcă, un pix, o cutie de chibrituri, o ciocolată şi un şorţ de bucătărie.

Pe şapcă va scrie „Gândesc cu mintea dreaptă”, iar pe tricou „Merg pe calea cea dreaptă”. „ARD pentru tine” este mesajul de pe cutiile de chibrituri, referirea făcând trimitere la acronimul Alianţei România Dreaptă (ARD).

Nu în ultimul rând, gospodinele ar putea să-şi crească zestrea de şorţuri de bucătărie pe care va scrie : „Gătesc cu inima”, cu referire la sigla ARD, titrează presa on-line.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.