În contextul în care singura strategie viabilă de creștere a companiilor este starea de alertă permanentă a antreprenorilor vis-a-vis de capitalizarea noilor oportunități de afaceri și investiții și de modificările globale, Doingbusiness.ro organizează joi, 8 decembrie 2016, la Timișoara (Hotel Continental), începând cu ora 9.00, conferința Business to more Business – întâlnirea anuală a celor mai de succes manageri și acționari de companii din economia regională.

Conferința de la Timișoara încheie seria de evenimente Business to more Business 2016, care a debutat la Brașov, în 10 martie și a mai cuprins până acum mediul de afaceri din Iași, Prahova, București, Sibiu, Ploiești, Constanța, Cluj Napoca și Oradea.

,,Conferința Regională Business to more Business s-a dovedit și în 2016 cel mai mare eveniment de afaceri reunind cateva mii de antreprenori și managerii regionali care au participat în cadrul celor 10 evenimente componente. La Timișoara, în 8 decembrie, suntem încrezători că vom reuși din nou să dovedim audienței că este un eveniment ,,obligatoriu’. Pe de-o parte vrem să transmitem cum văd specialiștii invitați de noi mersul economiei pe baza concluziilor trase în probabil cea mai completă sondare a sentimentului de afaceri la nivel național și pe de altă parte, să oferim soluții de consultanță financiară, fiscală, management performant și dezvoltare personală. Extrem de important de precizat este și faptul că vom avea o sesiune specială dedicată celui mai fierbinte subiect al anului 2016: digitalizarea, fenomen care aduce cu sine oportunități enorme dar și modificări dramatice ale climatului competițional”, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro.

Sesiunea plenară a conferinței de la Timișoara, moderată de jurnalistul Radu Soviani, va fi deschisă de Răzvan Ionescu — Director Marketing Segment Business—Telekom România, care va informa audiența și va răspunde întrebărilor publicului în privința optimizării costurilor companiilor prin soluții adaptate, individualizate.

Bogdan Iacob — Head of Mass Customers Sales — OMV Petrom Gas va arata audienței în ce fel optimizarea costurilor utilităților începe de la sursă.

Iar dacă după eficientizarea și optimizarea afacerii riscurile încă persistă, audiența va putea cunoaște modalitățile de transfer ale acestora prin soluțile oferite de Daniel Colita — Director General Adjunct Timisoara Safety Broker. Daniel Pană, Country Managerul SAS România, va demonstra că activitatea de analiză a datelor proprii ale afacerilor este la îndemână și poate fi folosită pentru interpretarea și îmbunătățirea performanței de afaceri. Cu alte cuvinte audiența va găsi răspunsul la întrebarea: ,,cum facem ca datele din interiorul afacerii noastre să producă rezultate pozitive pentru noi”. Întrucât la nivel național principala problemă a prezentului imediat pare să fie deficitul forței de muncă și al forței calificate de muncă, Radu Stănescu — Managing Partner la 1tedjob va demonstra oamenilor de afaceri prezenți că angajările nepotrivite pentru companie pot fi foarte costisitoare, dar va arată și cum riscurile asociate angajărilor nepotrivite pot fi diminuate.

Angela Ene —Președintele Asociației Administratorilor Independenți va releva audienței aspectele fundamentale care determină creșterea performanței și valorilor companiei.

În cea de-a doua sesiune a Conferinței, dedicată transformării digitale și schimbării comportamentului consumatorului, Ciprian Jichici, Regional Business Director — Microsoft Romania va prezenta cele mai recente noutăți din tehnologia cloud. Sesiunea continuă cu soluții referitoare la generarea de oportunități imediate de vânzare, identificate de către Dumitru Ion — CEO Kompass România.

Prin sesiunea de dezvoltare personală (susținută de Elena Badea — Partner & Senior Consultant — Sfera Business), conferința de la Timișoara se încheie cu prezentarea celor mai noi tendințe în comunicare și marketing.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile aici: http://new.doingbusiness.ro/eveniment/BUSINESS_to_more_BUSINESS/Business_to_more_Business%2C_Timisoara/22. Participarea este gratuită pentru primele două persoane înregistrate din cadrul fiecărei companii reprezentate la eveniment.

Conferința Națională Business to more Business de la Timișoara are ca organizație suport Asociația Administratorilor Independenți iar partenerii evenimentului sunt: Telekom România, Microsoft România, OMV Petrom, Alpha Bank, SAS România, 1tedjob, Safety Broker și Kompass România.

Evenimentul, organizat de Doingbusiness.ro, este susținut prin parteneriate media de: Transilvania Business, Manager Express, Spatiulconstruit.ro, RBE Connect, PrBox.ro, MANPRES, Forbes Romania, Jurnalul de Afaceri, Evenimente, Revista CARIERE, Calendar Evenimente, Editura Amaltea, AGERPRES, Investclub, Buzz!Camp, Inspire, Buzzjob.

Despre Doingbusiness.ro

Doingbusiness.ro este un portal de afaceri care ofera utilizatorilor informatii depre oportunitatile din economia nationala precum si prezentarea principalelor companii active in fiecare domeniu. Proiectele noastre includ: publicatiile Romanian Business Digest si Major Companies in Romania in variante print si online.

Serviciile noastre includ: servicii de agentie de evenimente, servicii de comunicare si direct marketing — call center, direct mailing, direct e-mailing, cercetare de piata. Doingbusiness.ro este organizator al seriilor de evenimente proprii: CEO Conference, BUSINESS to more BUSINESS, IMM ReStart, Emerging Europe Energy Summit si Emerging Europe Investment Summit.

Mai multe detalii despre evenimentele organizate in 2015 de Doingbusiness.ro sunt disponibile aici. Mai multe detalii despre evenimentele organizate in 2016 de catre Doingbusiness.ro sunt disponibile aici.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.