O asociație de proprietari din municipiul Reșița a obținut în instanță o decizie prin care compania de telefonie Vodafone este obligată să demonteze antena GSM de pe un bloc de locuințe situat pe strada Petru Maior, după ce mai mulți cetățeni au reclamat faptul că se simt rău.

Decizia a fost dată pe 6 decembrie de Judecătoria Sectorului 1, însă nu este definitivă.

“Obligă pârâta să demonteze și să mute antena situată pe terasa blocului nr. 30 B, din orașul Reșița, str. Petru Maior, județul Caraș Severin, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Autorizează reclamanta ca, în cazul în care pârâta nu efectuează demontarea și preluarea antenei situate pe terasa blocului nr. 30 B, din orașul Reșita, str. Petru Maior, județul Caraș-Severin, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să efectueze aceste operațiuni pe cheltuiala pârâtei. Respinge cererea de reziliere a contractului de închiriere, cererea de obligare a pârâtei la plata unor daune de 2.000 lei/zi și cererea privind plata sumei de 1.002,16 lei reprezentând cheltuieli de judecată, ca neîntemeiate. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia instanței.

Avocatul Adrian Cuculis, reprezentantul asociației, a declarat pentru AGERPRES că procesul a fost deschis după ce mai mulți proprietari care locuiau la ultimul etaj al blocului respectiv s-au plâns că se simt rău și au diverse probleme de sănătate, iar cauza ar fi antena instalată de compania Vodafone.

Avocatul a mai spus că asociația a încheiat un contract de închiriere cu Vodafone în urmă cu aproximativ 10 ani, însă suma plătită era infimă, de câteva sute de lei pe lună. În plus, nu toți proprietarii își dăduseră acordul pentru acel contract.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.