Primul Concert Caritabil de Colinde al Corului Avocaților s-a bucurat de succes în fața publicului timișorean, organizatorii reușind să strângă 5.337 lei în urnele pentru donații, sumă căreia i se adaugă încă 2.000 lei, contribuție din partea Baroului Avocaților Timiș.

”Donațiile strânse cu ocazia concertului de colinde vor ajuta peste 70 de copilași marginalizați sau aflați în situații de risc să-și continue studiile. Le mulțumesc celor care au donat, pentru că au viziunea și înțelegerea faptului că accesul la educație al tuturor copiilor este esențial pentru întreaga comunitate” a spus precizat Ada Gabor, Manager Timișoara Office a Fundației United Way Romania, partenerul charity al evenimentului.

”Suntem fericiți că am pus bazele unui eveniment pe care dorim să îl transformăm într-o tradiție anuală. Felicit toți colegii din cor și toate persoanele și instituțiile implicate în organizarea și desfășurarea evenimentului. Timpul avut la dispoziție a fost scurt, dar am dovedit că suntem o echipă grozavă care a adus doar zâmbete și bucurie pe chipurile copiilor și în public” a spus avocat Paul-Filip Ciucur, inițiatorul Corului Avocaților.

Membrii Corului Avocaților au planuri mari și pentru viitor, principalul motiv al înființări fiind dorința de a servi cauze caritabile care să aducă o schimbare reală în comunitate. Viziunea avocaților din cor este că prin muzică pot fi depășite vârsta, statutul social și toate barierele care stau în calea legării unor relații umane frumoase și sincere.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.