În toate orașele mari sau mici din vestul țării oamenii s-au strâns și au participat la cele mai ample proteste de după Revoluția din 1989. Ordonanța grațierii adoptată de guvernul Grindeanu în totalul dispreț la adresa statului de drept și a bunului simț a fost factorul declanșator al acestor proteste.

La TIMIȘOARA a fost o nouă seară de proteste, pe platoul din fața Operei adunându-se peste 3000 de oameni. S-a strigat „Unitate” și „Timișoara, haideti cu noi„, iar mai târziu au apărut și câțiva tineri care, cu ajutorul unei biciclete speciale au transportat ceai pe care l-au împărțin atât protestatarilor cât și polițiștilor și jandarmilor.

La ORADEA mii cetățeni “responsabili şi cinstiţi” au ieşit la protest împotriva Guvernului “no name”.  Orădenii s-au organizat pe Facebook, și s-au întâlnit, mercuri, la ora 17, în Piaţa Unirii, pentru a protesta faţă de decizia Guvernului de a adopta în cursul serii trecute o ordonanţă urgenţă pentru modificarea Codului Penal, care practic dezincriminează abuzul în funcţie, precum şi un proiect de lege privind graţierea unor fapte penale. Protestul a fost unul autorizat de către autorităţile locale pentru o perioadă de 7 zile, zilnic, începând de miercuri, în fiecare seară de la ora 17 până la 21. Conform autorizaţiei, organizatorii şi participanţii se întâlnesc în Piaţa Unirii la ora 17, iar la ora 18 pornesc în marş pe un traseu prestabilit. Printre cei aflați în piață a fost prezent şi unul dintre orădenii care au participat, în 1989, la revoluţia locală. Dan Vâlceanu, acum pensionar, spune că protestul său este de a demonstra că şi pensionarii se pronunţă “împotriva dezincriminării hoţiei, a abuzului în serviciu”. De altfel, Vâlceanu are o pancartă pe care sunt scrise “Sfaturile lui Dragnea către PSD-işti: furaţi în rate (sub 200.000 lei), ca să nu fiţi penali, dar furaţi!”.

În județul Caraș-Severin, la REȘIȚA și CARANSEBEȘ, protestatarii l-au hulit pe premierul Grindeanu, chiar la el acasă. Premierul a fost huiduit în orașul natal, Caransebeș, de câteva sute de cărășeni care au protestat miercuri seara în centrul municipiului împotriva ultimelor decizii ale Guvernului cu privire la modificarea Codului Penal și Codului de procedură penală. Protestatarii au plecat dinspre Arcul Spiritualității din Centrul Civic spre sediul PSD, scandând lozinci precum „Sorine, Sorine, ne faci de rușine”, „ Cu Fernando și Grindeanu, ne-am făcut de râs tot neamu”, „PSD, ciuma roșie”, „Hoții, Hoții”, „DNA, să vină să va ia”, „Jos Guvernul”, „Ați schimbat Codul Penal, Să puteți fura legal”.

În județul Hunedoara, la DEVA, PETROȘANI și HUNEDOARA, la proteste au participat cel puțin 2000 de oameni între care și un consilier local PSD. Ciprian Crăciunel, consilier local PSD din comuna Densuş, consideră că modul în care Guvernul a aprobat ordonanţa de modificare a codurilor penale reprezintă „un atentat asupra siguranţei naţionale si a statului de drept”.

”Ca reprezentant al tinerei generaţii, ca om şi ca cetăţean al acestei ţări, din care am refuzat să plec şi insist să trăiesc sub cerul ei, dezaprob sincer, detaşat şi dezinteresat, modalitatea prin care s-a recurs la un atentat asupra siguranţei naţionale şi a statului de drept. Sunt solidar cu miile de români care au ieşit în strada, care n-au cerut mărire de salarii, nici facilităţi sociale, ci solicită un lucru de bun simţ şi bună credinţă: o ţară cu demnitate! Am crezut şi cred, cu aceeaşi sinceritate, în polul social, de aceea am străbătut acest judeţ, îndemnând lumea să ni se alăture. Consecinţa aceasta nu a fost scopul nostru!”, a scris, pe pagina personală de Facebook, consilierul local Ciprian Crăciunel.

Alesul local de la Densuş este conştient că prin demersul său poate rămâne fără sprijinul politic.

”Am scris aceste rânduri, conştient fiind că mâine mi se poate ridica sprijinul politic…. Dacă se va întâmpla aşa, înseamnă că n-am ce căuta într-o formaţiune care face politică “cu pumnul în gura” şi m-ar determina să plec cu sufletul curat, chiar dacă m-aş întreba permanent, cine sunt cei rămaşi”, a încheiat consilierul local.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.